Cel de-al treilea acuzat în dosarul privind spargerea adreselor de e-mail ale avocatei dispărute, Elodia Ghinescu, subcomisarul Marius Sebastian Breazu, va fi adus în această seară în România, pentru a se prezenta în faţa anchetatorilor DIICOT Braşov.

MISIUNE ONU. La momentul declanşării anchetei, acesta se afla într-o misiune ONU, desfăşurată în Timorul de Est, dar a fost chemat în ţară pentru a putea fi audiat în legătură cu acuzaţiile de acces fără drept la un sistem informatic, transferul ilegal al unor date private şi restricţionarea accesului la un sistem informatic. Marius Sebastian Breazu va fi aşteptat la Braşov de superiorii săi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi de procurori.
"ULTIMUL MOHICAN". În acest moment, subcomisarul este singurul acuzat din dosar care nu a devenit inculpat şi pentru care nu s-a cerut măsura arestării preventive. Ceilalţi doi, poliţistul Cristian Cioacă, soţul Elodiei Ghinescu, şi Marius Adrian Niţu, aşteaptă verdictul final în privinţa arestării lor prevenitive, la data de 24 ianuarie, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Aceştia au fost iniţial reţinuţi, dar eliberaţi după 24 de ore, pentru că magistraţii Curţii de Apel Braşov au respins cererea de arestare preventivă.
Citește pe Antena3.ro