După articolul cu titlul "BGS pune jucătorii Stelei sub sechestru!?", apărut în ediţia on-line a Jurnalului Naţional, BGS a trimis un drept la replică:
"Referitor la acuzaţiile domnului Valeriu Argăseală, conform cărora compania BGS DIVIZIA DE SECURITATE nu a facturat corect serviciile prestate Clubului Steaua, dl Bogdan Oprea, preşedintele BGS, face următoarele precizări: facturarea s-a făcut conform preţurilor convenite în contractul încheiat între cele două părţi, iar penalităţile adăugate acestor facturi reprezintă întârzierile de plată acumulate până în prezent - stipulate tot în contract. În opinia noastră, conducerea Clubului Steaua trebuie să îşi asume «umflarea» acestor facturi, întrucât a refuzat să plătească BGS datoriile timp de opt luni. De altfel, în emisiunea «Un show păcătos», difuzată în seara de joi, 22 ianuarie, la Antena 1, domnul Becali a recunoscut că refuzul plăţilor către BGS a fost o greşeală. De asemenea, considerăm total eronată presupunerea domnului Valeriu Argăseală că «motivul de gâlceavă» dintre BGS şi Clubul Steaua îl reprezintă licitaţia pierdută în favoarea altei firme; faptul că nu am uzat de dreptul de a apela la instanţă pentru recuperarea datoriilor, pe perioada celor opt luni de întârziere de plată, reprezintă tocmai dovada înţelegerii pe care am arătat-o conducerii Clubului Steaua. Mai mult, contrar celor susţinute în articol de domnul Argăseală, precizăm că nu a existat nici o licitaţie organizată de Clubul Steaua pentru atribuirea noului contract, iar rezilierea contractului dintre BGS şi Clubul Steaua s-a făcut de comun acord, în momentul în care Clubul Steaua acumulase datorii faţă de BGS de aproximativ 1.200.000 lei.
În plus, vă asigurăm că BGS nu a recurs şi nu va recurge niciodată la practici neloiale şi ilegale pentru a-şi dovedi competitivitatea, aşa cum afirmă eronat în articol domnul Zmărăndescu; BGS nu a plătit nici o amendă pentru presupusa provocare a incidentului menţionat în articol şi nici nu a primit interdicţie de a mai intra pe stadion. În lipsa unor dovezi clare prin care să-şi susţină acuzaţiile, considerăm afirmaţiile domnului Zmărăndescu ca practici anticoncurenţiale la adresa BGS."
Citește pe Antena3.ro