Consumatorii români au cheltuit anul trecut 81 de milioane de dolari pentru a cumpăra 3.000 de tone de ceai, arată o analiză a companiei de cercetare de piaţă Euromonitor, citată de ZF.
Piaţa totală este în creştere, atât în volum (6,5%), cât şi în valoare (11,1%), însă pe segmente evoluţia este diferită.
Mai exact, cresc vânzările de ceaiuri de plante şi fructe, precum şi cele de ceai verde. La polul opus, ceaiul negru pierde teren. România este de altfel o piaţă particulară, dat fiind că ceaiul verde şi cel negru au împreună mai puţin de 10% din vânzările totale.
În ţările din regiune, precum Cehia, Polonia, Ungaria sau Bulgaria, ele depăşesc acest prag, ba mai mult se întâmplă ca şi doar unul dintre cele două segmente – verde şi negru – să ajungă singur la o cotă de piaţă de două cifre.
Deşi preferinţa pentru aceste tipuri de băuturi este cunoscută în anumite state cu tradiţie, precum Marea Britanie, se remarcă un apetit crescut chiar şi în Europa Centrală şi de Est. Mai exact, în Cehia, 27% din vânzările în volum şi peste 20% din cele în valoare reprezintă cota de piaţă a ceaiului negru. În Polonia, acelaşi segment are majoritate (peste 50%).
În România, vânzările de astfel de produse (varietăţi ce au la bază ceai negru) sunt aproape invizibile în totalul pieţei, e vorba de o sumă de 2 milioane de dolari, versus un total 80 de milioane de dolari, adică o cotă de 2,6%.
Mai mult, datele Euromonitor arată că trendul vânzărilor este uşor descendent în volum şi stagnant în valoare, mai exact românii renunţă la a bea ceai negru pentru a se orienta către alte sortimente.
La ceai verde situaţia este diferită, vânzările cresc la an la an, chiar mai alert decât piaţa în ansamblul său, semn că acest tip de băutură câştigă teren. Totuşi, vânzările sunt încă mici.
Astfel, rămâne incontestabil faptul că românii preferă ceaiurile de fructe şi pe cele din plante. Acest segment are peste 90% din vânzări.
Acest lucru se reflectă şi în topul brandurilor cele mai vândute. Fares, Aromfruct, Belin, Plafar şi Vedda sunt cele mai vândute cinci branduri de ceai de pe piaţa locală, controlând împreună aproape 50% din vânzările de profil, arată o analiză ZF pe baza datelor oferite de compania de cercetare de piaţă Euromonitor. Dintre acestea, doar Belin este un brand străin, originar din Polonia, toate celelalte fiind nume româneşti. De regulă, companiile româneşti au în portofoliu preponderent ceaiuri de fructe şi plante, pe când numele internaţionale vin cu varietăţi din ceai verde ori negru.
(sursa: Mediafax)