x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ceremonii de Ziua Regalităţii

Ceremonii de Ziua Regalităţii

11 Mai 2017   •   16:11
Ceremonii de Ziua Regalităţii
Sursa foto: DIANA OROS

România a sărbătorit, ieri, Ziua Regalităţii, legiferată de Camera Deputaţilor, în aprilie 2015, drept sărbătoare naţională.

Cu această ocazie, a avut loc o ceremonie militară, iar Principesa Margareta şi principele Radu, împreună cu principesa Maria, au depus o coroană de flori la statuia regelui Carol I din Piaţa Palatului Regal.

Militari ai Brigăzii 30 Gardă “Mihai Viteazul” au prezentat onorul şi au oferit publicului o demonstraţie de îndemânare cu arma. De asemenea, după plecarea reprezentanţilor Casei Regale, la statuia Regelui Carol I au fost depuse o coroană din partea Clubului Liberal şi un buchet de flori din partea Primăriei Generale a Capitalei. Flori au fost depuse şi de către simpli cetăţeni prezenţi la eveniment, iar un grup de monarhişti a purtat steaguri cu însemnele regale, bannere şi pancarte cu portretele regelui Mihai şi principesei Margareta.

Ieri s-au împlinit 151 de ani de când principele Carol de Hohenzollern a ajuns pe pământ românesc şi a depus jurământul de credinţă în faţa Parlamentului României, fiind încoronat Principe al României cu numele Carol I. La 10 mai 1877 Principele Carol I a proclamat Independența României, țara noastră devenind liberă, suverană, ieşită de sub vasalitatea formală a Imperiului Otoman, iar la 10 mai 1881, România devenea regat, iar Carol I devenea primul rege al României.

×
Subiecte în articol: ceremonii ziua regalitatii