x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CFR visează cu o viteză de 90 de kilometri pe an. În anul 2020, sistemul feroviar îşi propune să aibă 989 de kilometri de cale ferată modernizaţi

CFR visează cu o viteză de 90 de kilometri pe an. În anul 2020, sistemul feroviar îşi propune să aibă 989 de kilometri de cale ferată modernizaţi

de Iulia Barbu    |    20 Oct 2011   •   21:00
CFR visează cu o viteză de 90 de kilometri pe an. În anul 2020, sistemul feroviar îşi propune să aibă 989 de kilometri de cale ferată modernizaţi
CFR se lasa restructurat greu. Datoriile sunt si mai greu de sters, iar inchiderea liniilor de cale ferata s-a dovedit o piatra de moara. FMI urmareste "reformarea" sistemului feroviar si se socheaza. Din 1.000 de kilometri, propusi initial spre inchidere, se va renunta la 600. Cheltuielile sunt mult mai mari decat ve­niturile, iar astfel este extrem de greu ca sa existe bani pentru investitii.

Pentru 2012, proiectele de pe hartie ale CFR arata aproape ca un SF. Banii ne asteapta inca din 2007, dar am avut nevoie de patru ani pentru ca proiectele sa prinda contur si sa poata fi organizate licitatiile. Pana in acest moment, nu am reusit sa finalizam nici macar lucrarile finantate din banii de pre-aderare. CFR vrea insa sa transforme realitatea in fabula. Mitul lui Fat-Frumos, care a crescut intr-un an cat altii in zece s-a mutat pe calea ferata. Astfel ca, pana in 2015, 210 kilometri de cale ferata trebuie sa fie modernizati din banii Programului Operational Sectorial 2007-2013.

Pentru asta, pe patru mari tronsoane au fost organizate licitatii. Ramane de vazut daca vom reusi sa reabilitam in 5 ani ceea ce nu am facut in 20 de ani. Valoarea investitiilor pentru cele patru tronsoane se ridica la aproape 1,9 miliarde de euro, bani europeni. Restul de pana la 2,3 miliarde de euro, atat cat avem de luat in totalitate pe actualul program european, sunt utilizati in refacerea garilor. De altfel, pe bani ISPA ar fi trebuit sa se pregateasca si proiectele de refacere a garilor, proiecte care au depasit cu mult termenele legale. Sumele privind refacerea infrastructurii feroviare trebuie contractate pana in 2013 si cheltuite pana in 2015. Pentru contractarea banilor europeni, co-finantarea care trebuie sa vina de la buget este de aproximativ 226 mi­lioane de euro.

Acestia sunt banii cu care, potri­vit documentelor puse la dispozitie de catre CFR SA, in primavara anului viitor vor fi date in lucru sectiunile din centrul si vestul tarii. Vor intra in reabilitare si podurile dunarene: Cernavoda – 1.584 metri si Fetesti – 970 metri. Finantarea va fi asigurata de Fonduri Comunitare si buget de stat. Valoare proiectelor se ridica la 54 de milioane de euro, fara TVA.

Cei 69 de kilometri dintre Simeria si Coslaru trebuie modernizati pe bani din Fondul de Coeziune, respectiv buget de la stat. Valoarea in­vestitiei se ridica la peste 651 de milioane de euro. Durata prevazuta in proiect pentru desfasurarea lucrarilor este de 3 ani. S-au lansat licitatiile pentru doua loturi: Vintu de Jos – Simeria, podul Mures – Coslariu – Vintu de Jos. Lucrarile ar trebui fina­lizate in ultima parte a anului 2014. CFR SA a primit oferte de la patru consortii interesate de modernizarea liniei de cale ferata Vintu de Jos – Simeria, dar inca nu a fost desemnat constructorul.

Pentru tronsonul Coslariu – Sighisoara licitatiile sunt in curs de desfasurare pentru trei loturi. Cei 91 de kilometri modernizati vor costa in jur de 910 milioane euro. Lucrarile vor incepe anul viitor si ar trebui fina­lizate in 2015.

Modernizarea celor 41 de kilometri dintre Curtici si Simeria va fi finantata din Fondul de Coeziune, dar si din bani de la buget. Valoarea lucrarilor se ridica la 292 de milioane de euro.

In ceea ce priveste restul sec­tiunilor de pe Coridorului IV european al CFR, multe tronsoane nu au inca finantarea asigurata. Vorbim astfel de Arad – Timisoara – Ca­ransebes; Craiova – Strehaia – Drobeta Turnu-Severin – Caransebes; Craiova – Calafat.

Pentru cei 155 de kilometri Arad – Timisoara – Caransebes valoarea estimata a lucrarilor se ridica la 500 de milioane de euro, dar nu exista inca o sursa de finantare. Tronsonul Craiova – Strehaia – Drobeta Turnu-Severin – Caransebes are 226 kilometri, finantarea nu este inca asigurata, iar valoarea proiectului se ridica la 1.930 milioane de euro. Potrivit CFR, o parte din sectiunile acestui tronson ar putea fi finantate prin Programul Operational Sectorial 2014-2020.

Tronsonul Craiova – Calafat are 107 kilometri si un buget estimat de aproape 500 de milioane de euro. Timpul alocat lucrarilor este de 3 ani, in conditiile in care se gaseste insa si o solutie de finantare.

Pentru sectiunile Curtici – Simeria, Sighisoara – Brasov si Predeal – Brasov s-au gasit surse de finantare in viitorul Program Operational Sectorial 2014-2020, spun oficialii CFR. Astfel, cei 144 kilometri care despart Curticiul de Simeria ar trebui finantati din Fondul de Coeziune, Banca Europeana de Investitii si bugetul de stat. Valoarea lucrarilor se ridica la aproape 2 miliarde de euro. Lucrarile ar trebui sa inceapa in 2014 si sa fie finalizate in 2020.

Linia ferata dintre Sighisoara si Brasov va avea dupa modernizare 120 de kilometri. Pentru ca trenul sa circule cu o viteza de 160 kilometri pe ora sunt necesari sase ani de santier si aproape 2 miliarde de euro. Banii vor fi asigurati de FC si de la buget.

Pentru modernizarea celor 27 de kilometri de cale ferata dintre Predeal si Brasov s-a facut o estimare financiara care variaza intre 500 si 700 de milioane de euro. Revizuirea studiului de fezabilitate se face pe banii ISPA, iar executia va fi asigurata de Fondul de Coeziune si de bugetul de stat. Durata lucrarilor este de sase ani.

Practic, abia peste 9 ani putem vorbi de 989 de kilometri de cale ferata modernizati. Este vorba de lungime totala a proiectelor de reabilitare cale ferata cu finantarea asigurata, cat si a celor programate sa inceapa in perioada 2014-2020.

×
Subiecte în articol: cfr infrastructura calea ferata