x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cine judeca luni seara la Strasbourg independenta justitiei din Romania

Cine judeca luni seara la Strasbourg independenta justitiei din Romania

de Dan Constantin    |    01 Oct 2018   •   16:01
Cine judeca luni seara la Strasbourg independenta justitiei din Romania

Dezbaterea din Comisia LIBE a Parlamentului European are programată în ședința de luni seara, ora 19.30-20.30, tema Independența justiției din Romania. Dezbaterea se desfășoară în prezența prim vicepreședintelui CE, olandezul Leo Timmermans. Pe site-ul comisiei este prezentat ca material de bază pentru discuții Punctul de vedere preliminar al Comisiei de la Veneția referitor la Legile Justiției, difuzat în iulie 2018.

Președintele Comisiei LIBE este Claude Moraes., iar între vicepreședinți - Kinga Gal (Ungaria,PPE) și Serghei Stanișev (Bulgaria), Judith Sargentin (Grupul Verzilor), cea care a întocmit raportul asupra staului de drept din Ungaria.

 Este de așteptat ca la dezbatere să fie criticate dur reformele din justitia românescă de către Monica Macovei, Traian Răzvan Ungureanu,Ska Keller (Germania, Grupul Verzilor, PRIETENA declarată #REZIST).

 Maria Grapini și Emilian Pavel, MEMBRI SUPLEANȚI AI COMISIEI, pot prezenta aspecte care să fie în favoarea guvernului PSD-ALDE. 

TIMMERMANS își caută locul în viitoarea arhitectură a PE, FIIND O POSIBILĂ CANDIDATURĂ împinsă de Platforma Macron pentru a bloca din partea de centru-- centru-stânga avansul forțelor populiste. Platforma Macron a fost lansată în această săptâmănă, printre semnatari fiind și Dacian Cioloș.

×