Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au amendat joi cu 70.000 de lei postul B1 TV pentru lipsă de imparţialitate în emisiunea "Sub semnul întrebării" difuzată în 12 şi 25 decembrie 2013.
Membrii CNA au considerat că moderatorul Robert Turcescu nu a respectat principiul imparţialităţii şi nu a respectat rolul impus de legislaţia audiovizualului de a nu permite invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.
Potrivit CNA, subiectul emisiunii din 25 decembrie a fost adoptarea noilor modificări a Codului Penal de către Camera Deputaţilor în timp ce premierul era plecat din ţară, iar în 12 decembrie a fost invitat actorul Dan Puric.
"În emisiunea din 12 decembrie sunt opinii critice la adresa Guvernului şi a clasei politice, susţinute de faptele din acea perioadă, (...) Dan Puric este un invitat aproape tradiţional pentru perioada sărbătorilor. A fost o discuţie într-adevăr uneori cu accente critice la adresa actualei clase politice, dar noi credem că ea se înscrie într-o firească libertate de expresie", a spus Rareş Aniţa, director de programe al B1 TV.