x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CNAIR: Emiterea rovinietei şi a peajului ar putea fi întreruptă în noaptea de duminică spre luni, timp de o oră

CNAIR: Emiterea rovinietei şi a peajului ar putea fi întreruptă în noaptea de duminică spre luni, timp de o oră

15 Feb 2019   •   14:53
CNAIR: Emiterea rovinietei şi a peajului ar putea fi întreruptă în noaptea de duminică spre luni, timp de o oră

Serviciul de emitere rovinietă şi peaj prin intermediul sistemului informatic de emitere gestiune şi monitorizare a rovinietei (SIEGMCR) ar putea fi întrerupt în noaptea de duminică spre luni, timp de oră, a anunţat, vineri, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)

Potrivit unui comunicat al CNAIR, în data de 18 februarie, începând cu ora 00:00, pentru o perioadă de maximum 60 minute, este posibil ca emiterea rovinietelor şi a peajelor să fie îngreunată sau întreruptă ca urmare a unor lucrări de mentenanţă la sistemul informatic.      

Începând cu data de 30 aprilie 2015, plata tarifului de trecere pentru podurile peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă (peaj) se realizează prin intermediul SIEGMCR (sistemul informatic de emitere gestiune şi monitorizare a rovinietei).

Astfel, tariful poate fi achitat pe www.erovinieta.ro (portal oficial al CNAIR), la punctele aparţinând OMV Petrom, Mol, Mol Retail Comerţ, Rompetrol, Socar Petroleum, Lukoil, UNTRR, prin SMS la numărul 7577 (număr disponibil în reţelele de telefonie mobilă Orange România, Vodafone România, Telekom Mobile şi RCS&RDS) şi cash la staţia de taxare Feteşti. AGERPRES

×