x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cocoş a împărţit 17,5 milioane euro cu Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu

Cocoş a împărţit 17,5 milioane euro cu Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu

28 Oct 2014   •   19:44
Cocoş a împărţit 17,5 milioane euro cu Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu
Sursa foto: BOGDAN IURASCU/JURNALUL NATIONAL
Nicolae Dumitru a primit 7,65 milioane de dolari pentru a interveni la Mihăilescu şi Dan Nica
Candidatul Elena Gabriela Udrea a fost scoasă din cursa pentru alegerile prezidenţiale după ce fostul ei soţ, afaceristul Dorin Cocoş, a fost reţinut de Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul de corupţie “Microsoft”. Potrivit anchetatorilor, Dorin Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru a îi împărţi cu primarul Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro au ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari. “Pentru a putea efectua plata sumelor pretinse de Dorin Cocoş, Ştefan Gheorghe şi Gabriel Sandu, a fost înfiinţată o firmă, în contul căreia D-CON.NET.AG a virat toate sumele necesare”, spun procurorii.

Întâlnire de taină

Cei trei s-au întâlnit în primăvara anului 2009 pentru a discuta de posibilităţile pe care Ministerul Comunicaţiilor, condus pe atunci de Gabriel Sandu, pentru a prelungi contractul de închiriere a licenţelor Microsoft de la Fujitsu Siemens Computers. Din fişa de date a procedurii de achiziţie rezultă că au fost stabilite criterii de calificare restrictive, astfel încât să fie înlăturat de la licitaţie orice alt ofertant în afară de asocierea având ca lider D-CON.NET AG. “Astfel, în 12 august 2009 a fost semnat un acord-cadru cu această asociere de firme, prin care Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a achiziţionat furnizarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare”, susţin anchetatorii.

Împărţirea banilor
Odată demarată procedura de atribuire a contractului, Dorin Cocoş a cerut “de la o persoană implicată în cauză foloase necuvenite pentru el, pentru Gheorghe Ştefan şi pentru Gabriel Sandu, după cum urmează: Gabriel Sandu - 2.700.000 euro şi 1.800.000 euro, Gheorghe Ştefan - 4.000.000 euro, Dorin Cocoş - 9.000.000 euro”, se menţionează într-un comunicat al DNA. Pentru a putea fi efectuată tranzacţia s-a semnat un contract fictiv pentru suport tehnic, datat 19.10.2009. Pentru serviciile contractate D-CON.NET se obliga să plătească suma de 18.153.058 euro. Banii pretinşi de Dorin Cocoş a ajuns în cele din urmă în contul unor firme controlate în mod direct sau prin intermediari de cei trei. Astfel, Gabriel Sandu a primit 2,7 milioane euro, Gheorghe Ştefan – 4 milioane de euro şi Dorin Cocoş - 9 milioane de euro.

Asociaţii Niro - Udrea
Din această afacere şi-a tras partea leului şi afaceristul Nicolae Dumitru, zis NIRO. Acesta a cerut şi primit prin firma sa 7,65 milioane de euro de la Fujitsu Siemens Computers, condusă de Claudiu Florică, pentru a interveni la Şerban Mihăilescu şi Dan Nica. Influenţa afaceristului Nicolae Dumitru a crescut după ce a preluat controlul asupra complexului comercial “Europa” din Voluntari. Ulterior, a construit complexul comercial Dragonul Roşu, unde nici un comisar de la antifraudă nu are curajul să facă vreun control. Potrivit catavencii.ro, Nicolae Dumitru este sponsorul televiziunilor B1 TV şi Realitatea TV, dar şi al ziarului Evenimentul Zilei. Elena Udrea a declarat într-un interviu pentru HotNews.ro că în 2006 a fondat o firmă alături de fostul său soţ şi de omul de afaceri Nicolae Dumitru, care avea ca scop construirea unui imobil, dar ea nu a funcţionat niciodată.

×