x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cod portocaliu de ploi în șapte județe

Cod portocaliu de ploi în șapte județe

05 Iul 2021   •   10:40
Cod portocaliu de ploi în șapte județe
Sursa foto: Victor Stroe

Meteorologii au emis luni o avertizare Cod portocaliu de ploi valabilă în șapte județe din țară. Alte județe sunt sub avertizare Cod galben de ploi și instabilitate atmosferică.

Potrivit ANM, sunt vizate de Codul portocaliu județele Vaslui, Galați, Brăila, Tulcea, Constanța și jumătatea de est a județelor Ialomița și Călărași.

În aceste zone va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40-50 l/mp și ziolat de peste 60-80 l/mp.

Avertizarea este în vigoare de luni, de la ora 12.00, până marți, la ora 10.00.

În județele Iași, Neamț, Bacău, Vrancea, Buzău și în jumătatea de vest a județelor Ialomița și Călărași va fi Cod galben.

În aceste zone se vor semnala averse, pe alocuri însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20-30 l/mp, iar pe arii restrânse 40-50 l/mp.

Avertizarea Cod galben este în vigoare de luni, de la ora 10.00, până marți, la ora 12.00.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ploi