Exact la o saptamana de la disparitia Larisei Chelaru, ieri, un baietel de 6 ani, din Lunca Cetatuiei nu a mai fost gasit de parinti.
Exact la o saptamana de la disparitia Larisei Chelaru, ieri, un alt copil din Lunca Cetatuiei nu a mai fost gasit de parinti. Baietelul Andrei Stefan Ciumas, de 6 ani a disparut de-acasa dupa-amiaza, parintii anuntand Politia in jurul orei 19:00. Copilul era imbracat in pantaloni bleumarin, bluza verde pe gat si era incaltat in slapi. Baietelul are un metru inaltime, ochi albastri, este saten, tuns scurt si sufera de sindromul Down. "Peste 40 de politisti si jandarmi au plecat imediat in Lunca Cetatuiei. Din informatiile pe care le detinem se pare ca un vecin l-a vazut pe copil iesind din scara blocului", ne-a declarat inspector principal Madalin Taranu, purtator de cuvant al IJP Iasi. Acest nou caz nou ofera din nefericire o pista si pentru cercetarile in cazul Larisei Chelaru: avem de-a face cu un rapitor de copii in serie. CAZUL LARISA. Fetita de 8 ani din Iasi parca a "intrat" in pamant. Aceasta e concluzia la care au ajuns specialistii care incearca sa rezolve cazul. Mai nou, revin la ce-au facut in primele zile si verifica fiecare informatie venita de la cetateni, insa in majoritatea cazurilor este vorba doar despre piste false. Conducerea IJP Iasi spune ca asteapta informatii 24 de ore din 24, la dispozitia populatiei fiind cinci linii telefonice. "Echipele sunt in continuare la fata locului, pentru ca sunt mai multe piste ce trebuie verificate. Insa nu avem nimic concret. Informatii vin, fiecaruia i se pare ca a auzit sau a vazut ceva, dar este vorba doar despre lucruri care nu se confirma", a precizat inspector principal Madalin Taranu, purtatorul de cuvant al IJP Iasi. PRIETENA. Politistii se feresc sa acrediteze vreo varianta, pentru ca nici ei nu detin date certe. Una dintre piste - cea a celei mai bune prietene a Larisei, Iuliana T. - a fost si ea verificata. Politistii au vorbit cu fetita si cu parintii acesteia, dar tot fara rezultat. De altfel, si mama Larisei a luat legatura cu Iuliana, dar nu a aflat nimic. "Iuliana era cea mai buna prietena a Larisei, chiar daca era mai mare cu trei ani. Insa fetita s-a mutat, chiar la 15 octombrie, la Iasi. Parintii ei au divortat, iar Iuliana a insotit-o pe mama. Larisa se impaca foarte bine si cu prietena ei, si cu parintii acesteia, care erau oameni la locul lor. Adesea, tatal Iulianei le lua pe amandoua la un suc sau la o pizza", ne-a spus Liliana Chelaru. Din pacate, de la familia Iulianei nu s-a putut afla nimic. RECOMPENSA. Desi nu prea instariti, sotii Chelaru spun ca ar fi in stare sa stranga bani daca li s-ar cere o recompensa. "Ne-am bucura enorm sa ne sune cineva si sa ne ceara o suma. Ne-am imprumuta, am vedea ce-am face si-am plati, numai sa se intoarca Larisa sanatoasa acasa", a adaugat mama Larisei. Politistii spun insa ca nu este vorba de asa ceva si ca, daca ar fi fost vorba unei recompense, s-ar fi cerut deja. Autoritatile au ajuns abia acum la concluzia ca trebuie sa ia masuri pentru a proteja mai bine copiii, desi un plan de masuri a fost aprobat in urma cu mai bine de un an. Conducerea IJP a decis sa intareasca paza in scoli si sa nu permita accesul in unitatile de invatamant decat al celor care au ecusoane de identificare.Citește pe Antena3.ro