Ministerul Economiei intenţionează să privatizeze companiile din portofoliu, dar numai prin mecanismele Bursei de Valori Bucureşti, aşa cum a procedat cu Transgaz, spune secretarul de stat în M.E. Tudor Şerban.
"Vremea privatizărilor cu investitor strategic a trecut. Ministerul Economiei doreşte să continue procesul de privatizare a companiilor din portofoliu în acest mod. Dorim să avem companii listate pe bursă, cu acţionariat puternic, şi ca managementul românesc să demonstreze că este eficient", a spus oficialul M.E. - citat de Agerpres, astăzi, la Bursa de Valori Bucureşti, cu prilejul marcării unui an de prezenţă a companiei Transgaz pe bursă. Transgaz, operatorul sistemului naţional de transport al gazelor naturale, este a doua mare companie cu capital majoritar de stat care s-a listat la bursă printr-o ofertă publică primară de acţiuni, considerată un mare succes.
Compania a atras la acel moment 65 de milioane de euro şi nu a mai avut nevoie de un împrumut bancar pentru proiectele sale de dezvoltare. În urma ofertei de acţiuni pe bursă, capitalul Transgaz a fost majorat cu 13,849 milioane lei. În prezent, acţionarii companiei sunt Ministerul Economiei - 73,52 la sută din acţiuni, Fondul Proprietatea - 14,98763 la sută din acţiuni, alte persoane fizice şi juridice - 11,49222 la sută. Potrivit preşedintelui BVB, Transgaz reprezintă cinci la sută din capitalizarea BVB, iar în primul an de la listare ( pe 24 ianuarie 2008) au fost înregistrate 22.000 de tranzacţii cu acţiuni Transgaz, în valoare de 165 milioane lei. Pe fondul evoluţiei nefavorabile a pieţei de capital româneşti, în contextul crizei globale, preţul acţiunilor Transgaz au scăzut însă cu 55 la sută în 2008, în pofida rezultatelor financiare de excepţie ale companiei, iar capitalizarea Transgaz s-a diminuat cu circa 500 milioane euro.
Citește pe Antena3.ro