Parteneriatul civil între persoane de același sex sau de sex diferit îi dezbină pe deputații din trei comisii de specialitate.
Iar acest lucru s-a văzut când proiectul de lege inițiat de deputatul Remus Cernea privind reglementarea parteneriatului civil a fost trimis la avizare. Comisiile pentru drepturile omului și Egalitatea de șanse pentru femei și bărbați din Camera Deputaților au dat aviz negativ acestui proiect, iar Comisia pentru muncă, aviz pozitiv, după cum a anunțat Remus Cernea. Conform inițiatorului, „parteneriatul civil este un contract încheiat în fața unui notar public, fără niciun fel de discriminare, între două persoane adulte de sex diferit sau de același sex, care consimt să conviețuiască în baza afecțiunii, respectului și sprijinului reciproc și a egalității în drepturi”. Sau, altfel spus, concubinaj, coabitare sau uniune consensuală, reglementată în prezent în 19 state europene. Cei care optează pentru un parteneriat civil pot lua împreună un credit bancar, pot folosi în comun o asigurare medicală, iar în cazul decesului unuia dintre parteneri, au dreptul la moștenire și pensie de urmaș.
De asemenea, proiectul prevede acordarea a cinci zile de concediu în urma încheierii parteneriatului civil. Actul normativ a fost respins de Senat, iar acum se află în procedură parlamentară la Camera Deputaților căreia îi aparține decizia finală.