Cele cinci confederatii sindicale au hotarat sa se suspende de perioada nederminata din toate comisiile de dialog social si din Consiliul Economic si Social (CES), nemultumiti de prevederile legale privind dreptul la negocieri colective.
Confederatia Nationala Sindicala "Cartel Alfa", Blocul National Sindical, Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania, Confederatia Nationala a Sidicatelor Libere din Romania - Fratia si Confederatia Sindicala Nationala Meridian au anuntat, miercuri, decizia de a se suspenda pe o perioada nedeterminata din toate comisiile de dialog social si din Consiliul Economic si Social (CES).
Reprezentantii confederatiilor sindicale sustin ca motivele suspendarii sunt generate de pozitionarea, prin Legea 62/2011 a dialogului social, prin cele doua forme de manifestare, di si tripartite, in afara contextului european stabilit prin tratatele Uniunii Europene si Conventiei Organizatiei Internationale a Muncii, in sensul asigurarii dreptului garantat la negocieri colective.
Totodata, sindicalistii au inceput, miercuri, protestele, nemultumiti ca nu au fost incheiate negocierile privind stabilirea sectoarelor de activitate.
Confederatia Nationala Sindicala "Cartel Alfa" si Blocul National Sindical au anuntat ca in perioada 21 septembrie - 1 octombrie vor protesta la sediul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.
"Negocierile pentru cele 40 sau 41 de sectoare de activitate nu au fost incheiate. Ele au inceput undeva in mandatul lui Botis, dar in mandatul lui Lazaroiu nu au mai fost continuate. Nu suntem de acord cu propunerea guvernului si ministerului iar termenul a expirat saptamana trecuta. Trebuia sa aiba loc niste negocieri, sa se adopte Hotararea de Guvern si sa se publice in Monitorul Oficial. Trebuie sa intervenim pentru ca angajatorii nu stiu unde sa-i incadreze si oamenii risca sa nu-si primeasca salariile", a declarat, pentru MEDIAFAX, presedintele Filialei CNS "Cartel Alfa" Ilfov, Victor Grigorescu.
Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, va discuta joi cu reprezentantii confederatiilor sindicale si patronale, insa sindicalistii spun ca nu vor renunta la proteste si chiar vor cere prelungirea acestora dupa 1 octombrie daca nu va fi adoptata hotararea de guvern privind sectoarele de activitate.
Citeste si: Botis, huiduit copios de protestatarii din fata Ministerului Muncii