x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CONSILIERUL PRIMARULUI / Sinucidere dubioasă în Bacău

CONSILIERUL PRIMARULUI / Sinucidere dubioasă în Bacău

de Mirela Romanet    |    06 Noi 2008   •   00:00

Ionuţ Chiriloiu, fost consilier al primarului de Bacău şi mai apoi inspector la corpul de control al acestuia, s-a sinucis ieri din motive încă neelucidate.



Chiriloiu avea 29 de ani, era divorţat şi avea un copil. El s-a sinucis tăindu-şi venele cu o bucată de geam de la una dintre uşile locuinţei, fiind descoperit de fosta soţie, care venise în vizită şi cu care încerca să se împace.

Femeia şi-a dat seama că este ceva în neregulă când a vrut să descuie uşa şi a constatat că soţul ei lăsase cheia în yală pe interior. Când a văzut că, în ciuda insistenţelor, nu-i răspunde, a sunat la serviciu la un coleg care a venit să o ajute să spargă uşa.

Cei doi s-au îngrozit când au intrat în casă. Pereţii erau plini de sânge, geamurile de la uşile din interior erau sparte, iar în peretele dintre sufragerie şi dormitor era o gaură, ca şi cum ar fi dat cu piciorul. Surse din Poliţie au declarat că toată dezordinea din casă pare să fi fost făcută de bărbat înainte de a se sinucide. Gestul tânărului a şocat pe toată lumea.

A FOST OFIŢER
Vecinii spun că era un om vesel şi că doar cu câteva zile în urmă l-au văzut umblând pe scară după aprobări de la vecini pentru asociaţie. Tot ei au spus că bărbatul avea datorii de 16 milioane de lei vechi la întreţinere.

Potrivit spuselor unui consilier liberal apropiat al primarului Stavarache şi al lui Chi­riloiu, acesta fusese cooptat în echipa de campanie a alegerilor generale de la sfârşitul acestei luni. "Vorbisem aseară cu el. Urma să ne vedem în această după-amiază (ieri – n.r.) ca să discutăm despre nişte materiale electorale. Nu mi-a spus că ar avea probleme, căci l-aş fi ajutat", a spus Silvestru Dogaru, unul dintre candidaţii liberali la un fotoliu de parlamentar.

Şi Dogaru, şi Chiriloiu au intrat în atenţia opiniei publice băcăuane în 2004, după ce Romeo Stavarache a venit cu propria echipă la PNL, părăsind PUR, formaţiunea care i-a propulsat în 2004 în fruntea Primăriei Bacău. Ionuţ Chiriloiu era de profesie ofiţer la una dintre unităţile militare din Bacău. Cazul a fost preluat de Poliţie spre cercetare.

×
Subiecte în articol: observator