x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Constantin Rotaru: Analiza ADN a soţilor Ceauşescu va fi făcută şi de laboratoare din Occident

Constantin Rotaru: Analiza ADN a soţilor Ceauşescu va fi făcută şi de laboratoare din Occident

de Corina Andriuta    |    21 Iul 2010   •   00:00

Preşedintele noului Partid Comunist Român, Constantin Rotaru, vede în deshumarea soţilor Ceauşescu un „lucru firesc, care trebuia să se producă în urmă cu 20 de ani, la primul semnal al familiei şi nu după atâtea procese”. Rotaru este convins că în acest proces putem să avem parte de mari surprize.



Şeful comuniştilor din România spune că nu a mers la cimitirul "Ghencea" în care se presupune că sunt îngropaţi cei doi membri ai familiei Ceauşescu „pentru că nu mi se pare normal să fiu acolo”. De asemenea, acesta susţine că „nici partidul nu s-a amestecat într-o treabă privată”. Rotaru, declară – în schimb – pentru Jurnalul Naţional că a vorbit cu „Mircea Oprean, ginerele lui Nicolae Ceauşescu şi mi-a spus că la faţa locului au fost aduşi specialişti în prelevarea probelor ADN şi testarea lor şi de la câteva laboratoare din Occident. Nu se vor baza doar pe institutul IML pentru că le este frică că acolo analizele pot să fie măsluite”.  Rotaru nu este foarte sigur că în cele două sicrie dezgropate în această dimineaţă s-ar afla Nicolae şi Elena Ceauşescu, dar speră ca rezultatele analizelor să lămurească această problemă foarte repede: „Cred că rezultatele ADN vor veni destul de repede pentru că se ocupă mai multe laboratoare de asta. Sunt puţin sceptic faţă de existenţa celor doi în aceste morminte din cauza presiunilor făcute atâţia ani de politic faţă de justiţie în încercarea familiei de a afla un adevăr pe care nimeni nu i-l poate refuza”.

Preşedintele PCR mai aşteaptă un lucru de la o anumită parte a clasei politice româneşti. „Interesant este dacă cei care i-au ţinut îngropaţi până acum ne vor spune şi ce alte secrete au mai îngropat după lovitura de stat din decembrie 1989”, mai spune Rotaru.

×
Subiecte în articol: special observator