Guvernul va păstra actualul sistem pentru contribuţiile de asigurări sociale aferente veniturilor din drepturi de autor, precum şi pentru veniturile obţinute de persoanele fizice autorizate, a declarat luni ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, la finalul negocierilor cu FMI.
La finalul întâlnirii pe care Guvernul a avut-o cu reprezentanţii FMI, BM şi CE, vicepremierul Daniel Chiţoiu a fost întrebat de jurnalişti dacă impozitarea suplimentară a veniturilor din drepturi de autor şi a celor obţinute de persoanele fizice autorizate a fost discutată cu partenerii financiari internaţionali.
"Nu. Acest lucru nu l-am avut în vedere în discuţiile cu partenerii noştri", a spus Chiţoiu.
Jurnaliştii au insistat pe această temă, dorind să afle dacă în 2014 contribuţiile la bugetul de stat al acestor categorii de contribuabuili vor rămâne neschimbate, iar ministrul a răspuns afirmativ. "Da, da", a spus categoric ministrul Finanţelor.