Comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, a adoptat vineri, 13 februarie 2015, noul program transfrontalier “Interreg” pentru Bulgaria şi România. În valoare totală de peste 258 milioane de euro (din care aproape 216 milioane de euro reprezintă contribuţia Uniunii Europene), programul vizează 8 regiuni din Bulgaria (Vidin, Montana, Vratsa, Pleven, Veliko Tarnovo, Ruse, Silistra, Dobrich) şi 7 din România (Constanţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Dolj, Mehedinţi, Olt).
"Locuitorii acestor regiuni de frontieră din România și Bulgaria vor beneficia în mod direct de programul pe care l-am adoptat astăzi. Aceste regiuni constituie o zonă a Europei unde buna colaborare și încercarea de a rezolva problemele comune sunt esențiale. Zona oferă, de asemenea, oportunități considerabile datorită proximității cu fluviul Dunărea și cu Marea Neagră. Programul și proiectele aferente vor ajuta comunitățile locale să exploateze oportunitățile menționate. Anul acesta sărbătorim 25 de ani de programe UE de cooperare transfrontalieră și transregională Interreg. Prin urmare, sunt foarte încântată să anunț lansarea acestui nou program, proiectele noastre de cooperare fiind una dintre dovezile concrete de acțiune UE", a declarat Corina Creţu, comisarul european pentru politica regională.
Citește comunicatul integral, aici.
Citește comunicatul integral, aici.
Citește pe Antena3.ro