x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Coronavirus: OMS avertizează ţările să nu amâne reintroducerea de restricţii antiepidemice

Coronavirus: OMS avertizează ţările să nu amâne reintroducerea de restricţii antiepidemice

13 Noi 2021   •   21:30
Coronavirus: OMS avertizează ţările să nu amâne reintroducerea de restricţii antiepidemice

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat sâmbătă ţările care se confruntă cu o creştere a cazurilor de coronavirus să nu tergiverseze reintroducerea restricţiilor antiepidemice, anunță dpa.

"Cu cât acţiunile vor fi puse în aplicare mai rapid, cu atât va fi nevoie de mai puţine măsuri ulterior", a declarat vineri experta OMS pe probleme de coronavirus, Maria van Kerkhove, la Geneva.

Reprezentanta OMS a atras atenţia asupra faptului că varianta Delta a virusului care circulă în prezent este mult mai contagioasă decât tulpinile precedente.

Mai multe ţări se află într-o situaţie dificilă şi trebuie să adopte măsuri "foarte stringente", a declarat la rândul său directorul pentru urgenţe sanitare al OMS, Mike Ryan.

OMS nu a nominalizat vreo ţară anume şi nici nu a comentat cu privire la acţiunile luate de diverse guverne. Măsurile menţionate includ utilizarea la scară largă a măştilor, distanţarea fizică, buna ventilare a spaţiilor închise, evitarea reuniunilor în spaţii mici şi telemunca acolo unde este posibil.

×
Subiecte în articol: oms