x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Criză de roviniete

Criză de roviniete

de Elena Stan    |    30 Apr 2008   •   00:00
Criză de roviniete
Sursa foto: Jurnalul foto/

Şoferii care nu şi-au achiziţionat din timp rovinieta riscă să rămînă acasă de 1 Mai sau să primească o amendă usturătoare.  Asta pentru că de circa două luni benzinăriile nu mai au roviniete de vînzare. Mai nou, nici la oficiile poştale nu se mai găseşte mult rîvnitul “abţibild”.

Şoferii care nu şi-au achiziţionat din timp rovinieta riscă să rămînă acasă de 1 Mai sau să primească o amendă usturătoare.  Asta pentru că de circa două luni benzinăriile nu mai au roviniete de vînzare. Mai nou, nici la oficiile poştale nu se mai găseşte mult rîvnitul “abţibild”.

 

Autorităţile pun lipsa rovinietelor de la punctele de comercializare în spinarea firmelor care nu s-au ocupat din timp cu redistribuirea lor. “Rovinieta nu a dispărut de pe piaţă, însă sînt pro­bleme cu redistribuirea ei în cele 1.500 de puncte de comercializare. Benzinării precum Rompetrol, Mol, Petrom au foarte multe puncte în ţară, însă nu la toate se comercia­li­zează roviniete”, ne-a explicat Eca­terina Munteanu, directorul De­partamentului comercial din ca­drul Companiei Naţionale de Auto­străzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). “Toată lumea s-a repezit să cumpere rovinieta pe perioadă scurtă, respectiv o zi sau o săptămînă, iar acum, în preajma sărbătorilor, cînd majoritatea oamenilor au avut nevoie să plece din localitate, aceasta nu a mai fost de găsit la punctele de distribuţie de pe drumurile principale din ţară. De cînd nu mai este obligatorie achiziţionarea rovinietei pe un an, se vînd foarte multe roviniete de o zi şi de o săptămînă. Bulina este tipărită la fel, ea fiind persona­lizată, în funcţie de perioada de valabilitate, numai în momentul achiziţionării de la benzinărie sau de la poştă”, mai spune directorul de la CNADNR.

 

TOTUL PLEACĂ DE LA TIPOGRAFIE. În timp ce reprezentanţii autorităţilor susţin sus şi tare că nu există o criză de roviniete pe piaţă, reprezentanţii benzinăriilor, care se ocupă cu vînzarea acestora, recunosc faptul că nu au de cîteva luni roviniete la vînzare din cauza unor probleme cu firma care a cîştigat licitaţia pentru tipărirea acestora. CNADNR a atribuit în decembrie 2007 firmei clujene Tipoholding SA un contract pentru 2,5 milioane de roviniete pentru perioada 2008-2009. Suma convenită, respectiv 950.000 de lei, este de 2,4 ori mai mare decît cea solicitată de aceeaşi firmă în noiembrie, cînd CNADNR a organizat o negociere pentru aceeaşi rovinietă, al cărei rezultat a fost însă anulat. “Nu sînt probleme cu tipărirea rovinietelor. Sîmbătă a fost distribuit un nou lot de roviniete şi chiar în acest moment cred că cei care urmează să le comercializeze sînt la Ministerul Transporturilor pentru a le ridica”, ne-a mai spus Ecaterina Munteanu.

În staţiile Rompetrol nu se mai găsesc roviniete de circa două luni, potrivit reprezentanţilor companiei. Există o şansă ca situaţia să se amelioreze numai după data de 5 mai, cînd unele sto­curi vor fi reînnoite. Reprezentanţii Rom­pe­trol susţin că lipsa rovinietei de pe piaţă este cauzată de existenţa unor probleme la cei care tipăresc rovinietele, deoarece nu furnizează cantităţi suficiente. De asemenea, oficialii Petrom ne-au declarat că au transmis nenu­mă­ra­te solicitări către CNADNR cu pri­vi­re la lipsa rovinietei, însă auto­rităţile nu au transmis nici un răspuns. Rovinietele nu lipsesc cu desăvîrşire din benzinăriile Petrom, existînd în continuare staţii care au stocuri, conform repre­zen­tan­ţi­lor companiei. Rămîne de descoperit care sînt acestea.

 

Amenzi

De la începutul anului, taxa de drum se plăteşte în funcţie de perioada de valabilitate, şi nu după clasa de emisii poluante, cum era pînă acum. În plus, tot de anul acesta, Executivul a decis să introducă rovinieta valabilă pentru o zi. Regula nu se aplică autoturismelor şi vehiculelor uşoare de transport marfă. Rovinieta se achită în lei, la cursul de schimb al zilei comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării. Şoferii autoturismelor prinşi în trafic fără rovinietă riscă să primească amendă în valoare de 500-1.000 de lei, iar pentru vehiculele de transport marfă cu masă mai mare sau egală cu 3,5 tone, amenda va fi între 1.500 şi 2.500 de lei. Posesorii de autovehicule cu masa totală mai mică sau egală cu 3,5 tone vor putea să cumpere roviniete cu perioade de valabilitate de o zi, o săptămînă, o lună sau un an. Singurele vehicule scutite de plata rovinietei sînt cele “istorice”. Taxa de drum pentru autoturisme este de 3 euro pentru o săptămînă, 7 euro pentru o lună şi 28 de euro pentru un an. Pe site-ul www.roviniete.ro, la secţiunea plăţi online, CNADNR poate opera abia după data de 9 mai, semn că într-adevăr roviniete există, dar lipsesc cu desăvîrşire.

 

elena.stan@jurnalul.ro
daniel.ionascu@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: observator roviniete