Crucea, semnul Fiului Omului

Termenii "stavros" (în greacă) şi "crux" (în latină) desemnau în vechime stâlpul vertical (crux simplex) de lemn, pe care condamnaţii la moarte erau răstigniţi.

Romanii au luat de la vechii cartaginezi obiceiul de a-i răstigni pe cruce pe condamnaţii la moarte, mod în care au hotărât, după cum se ştie, să-l omoare şi pe Iisus. Se cunosc peste 400 de feluri de cruci, dar cele mai răspândite sunt: crucea latină ca aceea pe care a pătimit Mântuitorul, crucea Sf. Antoniu, în formă de T, şi crucea Sf. Andrei, în formă de X.

Prefigurarea crucii care urma să aducă izbăvirea neamului omenesc din păcat o găsim în vremea Vechiului Testament, pe vremea lui Moise, care a înălţat şarpele în pustie pe un stâlp, dar şi în timpul exodului din Egipt, când amaleciţii au atacat poporul evreu. Atunci, Moise a primit îndemnul să se roage cu mâinile ridicate, astfel încât corpul său să formeze o cruce. Când obosea şi lăsa mâinile în jos, duşmanii se întăreau asupra evreilor, dar Aron şi Ur sprijinindu-i braţele, victoria a fost de partea evreilor. Adică a celor care aveau crucea.

PUTEREA LUI DUMNEZEU
Pentru creştini, crucea este simbolul mântuirii, al puterii lui Dumnezeu, dar şi al jertfei de sine, după modelul lui Iisus. "Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie", a spus Cel care prin cruce ne-a mântuit de păcatul primar şi care tot prin cruce ne promite şi nouă intrarea în împărăţia Sa. Numai prin experienţa crucii, a suferinţei, a renunţării la voia proprie, care este de cele mai multe ori înclinată spre păcate, putem fi fericiţi în veşnicie.

"Cuvântul crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu", spune Sfântul Pavel, înţelegând prin aceasta că nu toţi oamenii înţeleg rostul crucii, al jertfei. În perioada de mare prigoană, creştinii preferau să moară decât să nu mai fie ai lui Hristos. Spunem despre ei că au suferit crucea.

Există şi expresia "a-ţi duce crucea". Aceasta nu este altceva decât acceptarea destinului, dar nu printr-o simplă resemnare, ci prin asumarea tuturor greutăţilor şi încercărilor pe care le ai de trăit spre a deveni în final o persoană vrednică de Domnul crucii.

Crucea este semnul Fiului Omului, fiindcă prin ea Mântuitorul a câştigat biruinţa asupra morţii. Iar la a doua Sa venire, "se va arăta pe cer semnul Fiului Omului... şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă".

Crucea a fost venerată de creştini încă de la început, dar mai cu seamă după ce Împăratul Constantin a învins în numele crucii, iar mama sa a descoperit la Ierusalim lemnul Crucii pe care a murit Hristos. Sinodul de la Niceea din 787 a stabilit pentru totdeauna că a cinsti crucea este lucru plăcut lui Dumnezeu şi de folos oamenilor. Când ne închinăm crucii, lăudăm patimile Domnului, dar slăvim şi învierea Lui. Duminica a treia din Postul Paştilor este dedicată Sfintei Cruci.