x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dan Voiculescu: Băsescu nu vrea să plece până nu mă vede condamnat. Nu mi-e frică de închisoare

Dan Voiculescu: Băsescu nu vrea să plece până nu mă vede condamnat. Nu mi-e frică de închisoare

31 Iul 2014   •   09:57
Dan Voiculescu: Băsescu nu vrea să plece până nu mă vede condamnat. Nu mi-e frică de închisoare

Preşedintele fondator al Partidului Conservator Dan Voiculescu s-a prezentat, în această dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie unde a solicitat procurorilor modificarea controlului judiciar impus în dosarul de şantaj.

"Aş dori să nu mă mai duc permanent la Poliţie că nu sunt motive. De plecat din ţară nu plec, oricum concediul mi l-am stricat. Ca atare, să stea toată lumea liniştită. (...) Deocamdată eu nu sunt vinovat. Există conform legilor prezumţia de nevinovăţie, iar expunerea asta publică, excesivă, practic creează imaginea unui om care dacă în fiecare zi sau de două ori pe săptămână merge la poliţie înseamnă că are nişte probleme. Eu deocamdată nu am niciun fel de probleme. (...) Am venit cu propunerea să vin de câte ori mă cheamă, dar să nu fiu chemat în zile fixe ca să fie presa acolo prezentă şi să-mi afecteze imaginea, să-mi facă un desen de inculpat de vinovat", a declarat Dan Voiculescu la ieşirea din sediul DNA.

Preşedintele fondator al PC a precizat că luni, 4 august, la Curtea de Apel Bucureşti nu va fi ultimul termen în dosarul "Telepatia" şi cu atât mai puţin pronunţarea unei sentinţe.

"Luni nu este vorba de pledoarie finală. Este o o greşeală iarăşi de interpretare. Nu ni s-a cerut pledoarie finală pentru luni. Eu înţeleg foarte bine că unii se grăbesc. Trebuie neapărat Voiculescu condamnat până în decembrie. M-am tot gândit la motiv. Motivul este legat de faptul că în noiembrie pleacă Băsescu şi nu vrea să plece până nu mă vede condamnat. Ok. O să vedem", a afirmat omul de afaceri, care a mai spus că nu îi este frică de închisoare.

În perioada în care se află sub control judiciar, Dan Voiculescu trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu părăsească teritoriul României, altfel decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului; să nu se apropie de denunţători, de martori şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect pe nicio cale.

×