Profesorul Dan Voiculescu a susţinut o conferinţă de presă, pentru a explica o serie de detalii din dosarele în care este implicat.
Iată principalele declaraţii ale lui Dan Voiculescu:
- Am pus bazele primei organizaţii neguvernamentale care va avea ca obiect de activitate descoperirea tuturor activităţilor lui Traian Băsescu de după 1989 şi mai ales din ultimii 10 ani, de când este preşedintele României. Acest ONG va lucra în sistemul legal al ONG-urilor, va fi o organizaţie de investigaţii şi, cu metodele legale, va încerca să aducă în faţa opiniei publice toate activităţile lui Traian Băsescu de duppă 1989
- Am discuţii foarte, foarte avansate, cu profesori renumiţi din dreptul penal, pentru a realiza un manual. Manualul va fi format numai şi numai din studii de caz. Vor fi selectate cazurile cele mai aberante din justiţia română din ultima perioadă. Îmi doresc ca acest manual să fie predat studenţilor de la drept, să fie tradus în mai multe limbi, ca să poată fi difuzat în mai multe ţări. Este o mică contribuţie a noastră la încercarea de a evita să se întâmple în viitor acte juridice făcute ilegal chiar de cei care ar trebui să slujească justiţia.
- Am mai trăit o etapă, pe vremea lui Ceauşescu. Îmi aduc aminte că nu aveam voie să vorbim decât în şoaptă sau la ureche despre cabinetul 1 sau cabinetul 2. Sentimentul pe care îl trăiam în vremurile alea era de revoltă. Nu am crezut vreodată că o să ajung vreodată în această viaţă să mai trăiesc astfel de sentimente, oamenii să nu poată vorbi deschis. Dacă ai un prieten, un bun jurist, şi vrei să îl recomanzi cuiva, se cheamă trafic de influenţă, şi aşa mai departe. Nu vreau să intru în toate aberaţiile acestea, dar vreau să spun că sunt unul dintre cei mai hotărâţi admiratori ai unui stat de drept autentic. Toate teoriile legate de democraţia din România, aşa cum este ea percepută, sunt lucruri care vor fi discutate din ianuarie încolo.
- În fapt, am stat să mă gândesc ce s-a întâmplat de fapt. Ştiind că nu am făcut nimic, că nu sunt cu nimic vinovat, că în toate aceste dosare nu există niciun soi de probă materială, directă sau indirectă, împotriva mea. Am pornit într-o analiză introspectivă să înţeleg ce se întâmplă. Concluzia mea este că, după ce Antena 3 a difuzat probele care au stat, probabil, la baza arestării fratelui preşedintelui României, a pornit o avalanşă, o răbufnire a unui grup de oameni care imediat au declanşat fel de fel de atacuri nefondate.
- Îmi doresc ca România să devină un stat de drept autentic, un stat european, unde procurorii şi judecătorii sunt echidistanţi şi, cu scuzele de rigoare, ştiu că nu e frumos, aş vrea şi pentru publicul acestor oameni minunanţi de la Antena 3, aş vrea să transmit că nu există niciun soi de motive să se ruşineze. Sunt pregătit să suport orice tip de consecinţe pentru implicarea mea din ultimii ani în disputele cu Băsescu Traian.
- Având în vedere că există o ordonanţă de control judiciar, nu vreau să fac niciun fel de comentarii legate de procese, de dosare, pentru că aşa mi se pare corect.