De ce e justiţia blândă cu criminalii

A violat şi a ucis o femeie, apoi i-a tranşat cadavrul şi l-a aruncat în râul Argeş. A fost condamnat la 19 ani de închisoare. Va sta în puşcărie doar 14 ani. Deşi a comis o crimă îngrozitoare şi n-ar trebui să se mai bucure niciodată de libertate. Victima lui avea doar 36 de ani şi o fetiţă, elevă în clasa a II-a.

Hoţ şi violator

Mînzăraru Florin s-a născut la 21 aprilie 1975 în Petroşani. Făcuse armata, era necăsătorit şi fără ocupaţie. Locuia singur într-un apartament din Topoloveni (Argeş), tatăl lui fiind decedat, mama - plecată în Italia, iar fratele, undeva, prin Anglia. În răstimpul dintre două condamnări, Mînzăraru trăia din banii pe care îi primea de la rudele lui.

În martie 1995, Judecătoria Lugoj l-a condamnat, pentru furt, la 1 an şi 3 luni, cu suspendarea executării pedepsei. La scurt timp, el a recidivat, şi în februarie 1997, a fost condamnat la 1 an de închisoare pentru furt calificat plus pedeapsa anterioară. Mînzăraru a fugit din ţară şi a fost arestat abia la 30 mai 2003. La 26 martie 2004 Judecătoria Timişoara a decontopit pedeapsa anterioară de 2 ani şi 3 luni, contopind pedeapsa de 1 an cu cea de 6 luni (pentru trecerea frauduloasă a frontierei) în pedeapsa cea mai grea (1 an), la care a adăugat un spor de o lună de închisoare, apoi a adăugat executarea pedepsei ce-i fusese dată cu suspendare (1 an şi 3 ani), urmând ca, la final, condamnatul să execute 2 ani şi 4 luni de închisoare. Trei infracţiuni distincte, o singură condamnare.
În februarie 2008, Mînzăraru a violat-o pe N. Nicoleta (29 ani). Tânăra lucra în Topoloveni şi locuia într-o comună apropiată. În acea zi, ieşise de la serviciu şi se întorcea acasă. Făcea autostopul şi a urcat în maşina lui Mînzăraru, care a dus-o într-o moară părăsită şi, cu un cuţit de tip cutter, a ameninţat-o şi a tăiat-o pe victimă, după care a abuzat-o sexual. La 14 iulie 2008, Judecătoria Topoloveni l-a condamnat la 8 ani de închisoare. A executat doar 5 ani şi 2 luni, fiind eliberat condiţionat din penitenciar în ziua de 2 aprilie 2013. A suflat în cele 38 de lumânări de pe tortul lui în libertate, iar, o lună mai târziu, a luat viaţa unui om.

Sugrumată cu o mână

Iuliana Neblea a dispărut în seara zilei de 24 mai 2013. Femeia, care lucrase până la ora 22:00 la o brutărie din Topoloveni, plecase acasă, spre comuna Valea Mare (Dâmboviţa), aflată la circa 20 de kilometri distanţă. A ieşit la ocazie, vizavi de liceu, şi a urcat într-o maşină Hyundai, pe scaunul din dreapta şoferului. La volan era Mînzăraru Florin, maşina fiind a fratelui acestuia. Chiar la intrarea în comuna Valea Mare, Mînzăraru a oprit maşina şi, după cum le-a povestit anchetatorilor, a avut un raport sexual cu victima. Nu şi-a recunoscut violul, însă infracţiunea a fost probată în baza leziunilor de violenţă descoperite de legişti: o ruptură de splină, produsă intravitam prin lovire cu corp dur, şi mai multe echimoze pe gamba stângă a victimei. Mînzăraru a recunoscut că a ucis-o pe femeie şi apoi i-a transportat cadavrul în locuinţa sa din Topoloveni. Conform raportului de necropsie, „moartea victimei s-a datorat insuficienţei respiratorii acute, consecutivă asfixiei mecanice printr-un mecanism complex de sufocare-sugrumare, cel mai probabil efectuate cu mâna dreaptă”.
Şi-a însuşit bijuteriile victimei (pe care le-a valorificat ulterior la o casă de amanet din Piteşti), pe urmă, cu un cuţit de bucătărie, a depesat cadavrul în cada din baia apartamentului, fragmentele umane fiind puse în mai mulţi saci menajeri, care au fost aruncaţi apoi în râul Argeş.
Anchetatorii au ajuns la Mînzăraru studiind înregistrările unei camere video de supraveghere amplasată stradal în zona din Topoloveni din care dispăruse victima. La 30 mai 2013 el a fost arestat. În maşină şi în apartamentul lui Mînzăraru era sângele victimei. La circa un kilometru de casa acestuia s-au găsit pantalonii şi lenjeria intimă a femeii, pe acest ultim obiect de îmbrăcăminte fiind evidenţiate, la constatarea biocriminalistică, urme de spermă ce aparţin lui Mînzăraru.

A fost trimis în judecată la 15 noiembrie 2013 şi condamnat, de Tribunalul Argeş, la pedeapsa de 19 ani închisoare. De ce doar atât? Pentru că Mînzăraru a beneficiat, rând pe rând, de toate drepturile pe care legile din România le oferă infractorilor.

Liberare necondiţionată

Conform art. 59 din Codul Penal, „după ce a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei. În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. 1 se ţine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate.”
Mînzăraru fusese arestat preventiv la 13 februarie 2008 şi condamnat la 8 ani. De la Penitenciarul din Timişoara a fost trimis la cel din Colibaşi, şi apoi, în august 2012, la cel din Tărgu Jiu. La 29 ianuarie, 8 februarie şi, respectiv, 12 februarie 2013, el a făcut cereri de liberare condiţionată la Judecătoria Târgu – Jiu. Instanţa le-a respins, politicos, stabilind „termen de rediscutare a situaţiei condamnatului la data de 27.03.2013”. În ziua stabilită, Mînzăraru a revenit cu dorinţa lui de a fi pus în libertate, iar a doua zi Judecătoria Târgu Jiu „admite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Tg-Jiu, privind pe condamnatul Mînzăraru Florin” şi dispune liberarea condiţionată. Şi, deşi decizia putea fi atacată cu recurs, nu s-a obosit niciun procuror...

În decizia instanţei de punere în libertate, se spune despre Mînzăraru că „a participat la activităţi menite să conducă la reintegrarea socială, a obţinut câştig prin muncă 152 zile, 14 recompense, nu a comis abateri disciplinare, dând dovezi temeinice de îndreptare, apreciindu-se de aceea ca scopul preventiv, educativ al pedepsei a fost atins până în prezent, fiind îndeplinite cerinţele legale”. Aşa temeinice au fost dovezile de îndreptare, încât, după 8 săptămâni de la liberare, Mînzăraru a violat o altă femeie şi apoi a ucis-o.

Reducerea pedepsei

Pentru crimă, Tribunalul Argeş l-a condamnat la pedeapsa principală de 15 ani de închisoare, aplicând art.320 ind.1 din Codul de procedură penală. Potrivit acestui articol, dacă până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi că nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere, judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii. Ca să beneficieze de această clemenţă, Mînzăraru a recunoscut tot, chiar şi violul pe care-l negase vehement în faza de urmărire penală.

De binefacerile art.320 ind. 1 din CPP nu beneficiază inculpaţii care au fost trimişi în judecată pentru comiterea unei infracţiuni care se pedepseşte cu închisoare pe viaţă. Cum ar fi omorul deosebit de grav. Dar Mînzăraru a fost trimis în judecată pentru omor calificat, deşi el şi-a violat, sugrumat şi apoi tranşat victima. Încadrarea infracţiunii la „omor deosebit de grav” nu se face însă în baza oprobiului public, trebuie să existe şi elementele constitutive ale infracţiunii.

Încadrarea faptei

Conform actului de acuzare, s-a reţinut în sarcina inculpatului infracţiunea de omor calificat prevăzută de art.174 – 175 lit.h din Codul Penal (adică, uciderea unei persoane săvârşită pentru a pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni, în cazul de faţă, cea de viol).

Conform art. 176 din Codul Penal, omor deosebit de grav este şi omorul comis „pentru a săvârşi sau a ascunde săvârşirea unei tâlhării” (lit.d). A doua zi după ce a ucis-o pe Iuliana Neblea, Mînzăraru a mers la o casă de amanet din Piteşti, unde a valorificat bijuteriile victimei. Fapta inculpatului, de a deposeda victima de aceste bunuri, reprezintă furt calificat, aşa cum s-a reţinut în actul de acuzare, sau tâlhărie? Conform art.208 C.P., furtul înseamnă luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept”. E greu de crezut că victima, decedată fiind, şi-ar mai fi putut exprima consimţământul.

Conform art.211 C.P., tâlhăria este „furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.”

În teoria dreptului penal există opinia conform căreia atitudinea hoţului care profită de imposibilitatea părţii – vătămate de a se putea apăra poate încadra fapta la tâlharie. De altfel, în Decizia nr. 6310/2005 a Secţiei Penale a ÎCCJ se arată că deposedarea de bunuri a victimei aflate în imposibilitatea de a reacţiona, ca urmare a unei agresiuni din partea inculpatului, este o tâlhărie, „nefiind semnificativ faptul că, eventual, hotărârea de a sustrage lucrurile a fost spontană, survenită după ce partea vătămată a căzut”.

Dacă deposedarea victimei de bunuri ar fi fost încadrată la tâlhărie, omorul comis de Mînzaru ar fi devenit şi el deosebit de grav. Asta înseamnă limite ale pedepsei mult mai mari şi imposibilitatea ca inculpatul să beneficieze de binefacerile art.320 ind.1 din CPP.

Omorul calificat pentru care a fost trimis în judecată Mînzăraru se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani. Instanţa l-a condamnat la 22 de ani, apoi a redus cu o treime pedeapsa, rezultând 15 ani, la care a adăugat, succesiv, un spor de 3 ani şi, respectiv, un an de închisoare. Mînzăraru va putea beneficia de eliberare condiţionată după executarea a 3/4 din pedeapsă. Adică, peste 14 ani. A fost arestat în mai 2013, prin urmare a executat deja un an. I-au mai rămas doar 13... Timp în care, vor crede unii, va da „dovezi temeinice de îndreptare”.