Justiţia română a stabilit, în mod definitiv şi irevocabil că Andrei Iucinu este fiul jurnalistului Dumitru Tinu, care a decedat acum cinci ani în urma unui accident rutier.

Curtea de Apel Bucureşti a confirmat ieri, în recurs, hotărârile primelor două instanţe care stabileau filiaţia dintre fostul director al Cotidianului Adevărul şi tânărul care a susţinut că este copilul său. Magistraţii au respins astfel, ca nefondate, susţinerile avocaţilor familiei Tinu, potrivit cărora la dosar nu ar exista probe că jurnalistul s-a ocupat în mod constant de creşterea şi educarea lui Andrei Iucinu. Avocaţii tânărului au susţinut că în favoarea clientului lor există nu numai mărturii, ci şi documente scrise de regretatul jurnalist, din care reies sentimentele profunde de afecţiune, "de la tată la fiu", pe care Dumitru Tinu le-a manifestat faţă Andrei Iucinu.
Avocatul familiei Tinu, Gheorghe Dragomir, a susţinut ieri că va ataca printr-o contestaţie în anulare decizia Curţii de Apel şi că va face inclusiv o plângere la CEDO. De cealaltă parte, Andrei Iucinu a declarat că va continua eforturile de a afla cum şi-a pierut viaţa tatăl său şi că va demara "probabil acţiunile de contestare a succesiunii".

Citește pe Antena3.ro