x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Descinderi la două aziluri clandestine din Prahova. Zeci de bătrâni, ţinuţi în condiţii inumane

Descinderi la două aziluri clandestine din Prahova. Zeci de bătrâni, ţinuţi în condiţii inumane

18 Dec 2013   •   11:29
Descinderi la două aziluri clandestine din Prahova. Zeci de bătrâni, ţinuţi în condiţii inumane
UPDATE 12:15 - Poliţiştii au descoperit, miercuri, la Ploieşti, un al doilea centru ilegal în care erau ţinuţi bătrâni, surse din rândul anchetatorilor afirmând că azilul este administrat de aceeaşi firmă care deţine şi căminul de la Păuleşti în care zeci de bătrâni erau ţinuţi în condiţii inumane. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu, poliţiştii au identificat, miercuri, şi un al doilea centru ilegal în care erau ţinuţi bătrâni, la Ploieşti, urmând să fie făcute verificări şi în acest caz, pentru a se stabili cine administrează spaţiul, potrivit Mediafax. Conform sursei citate, în acest centru au fost găsite trei persoane.
-------------------------------------

Anchetatorii au descins, în această dimineaţă, la un azil de bătrâni din Păuleşti (Prahova) care funcţiona ilegal şi unde 31 de vârstnici, cu diverse afecţiuni, erau ţinuţi în condiţii inumane, anunţă Mediafax. Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, Daniel Nicolae, a declarat că bătrânii au fost preluaţi de ambulanţe şi duşi la o unitate medicală.

Nicolae a precizat că toţi sunt bolnavi cronici, majoritatea suferind accidente vasculare, mulţi dintre ei având pareze sau semipareze. De asemenea, o persoană din acel centru este nevăzătoare.

"Sunt oameni care au nevoie de ingrijiri speciale. Erau unii peste alţii, câte doi-trei în pat, fără lenjerie curată, fără pamperşi schimbaţi, mirosea a urină şi fecale. Unii dintre ei erau deshidrataţi", a mai spus managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova.


×