x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dezvăluiri uluitoare: Denunţătorul în dosarul “Telepatia şi-a retras plângerea. "Am anulat tot ce am spus acolo"

Dezvăluiri uluitoare: Denunţătorul în dosarul “Telepatia şi-a retras plângerea. "Am anulat tot ce am spus acolo"

07 Aug 2014   •   22:29
Dezvăluiri uluitoare: Denunţătorul în dosarul “Telepatia  şi-a retras plângerea. "Am anulat tot ce am spus acolo"

Emisiunea "Sinteza zilei" a prezentat un interviu cu "cetăţeanul scârbit", cel al cărui denunț a stat la baza redeschiderii dosarului Telepatia, care primise neînceperea urmăririi penale (NUP) cu trei ani înainte de acest eveniment, şi care dezavuează întreaga argumentaţie folosită de procurorii DNA.

Într-o discuţie purtată cu jurnaliştii Antena 3, Vasile Popa, persoana care a formulat plângerea pe baza căreia procurorii DNA sau redeschis dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, a afirmat că denunțul a fost făcut la nervi și că și-a retras plângerea, anunțând atât DNA, cât și tribunalul.

"Am spus că a fost o gândire precipitată, sub impresia unor nervi de moment şi pe urmă mi-am dat seama, la rece, că am vorbit acolo, la tribunal, de faţă cu procurorii, cu judecătorii. Am anulat tot ce am spus acolo. Dimpotrivă, am considerat că domnul Voiculescu a făcut o faptă bună, că oricum ala (ICA - n.r.) se distrugea complet, institutul respectiv, şi a mai scăpat ceva din ce era de recuperat", a declarat Vasile Popa.



×
Subiecte în articol: dosarul telepatia