x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Directorul Direcţiei infrastructură de la Primăria Capitalei, cercetat în libertate

Directorul Direcţiei infrastructură de la Primăria Capitalei, cercetat în libertate

07 Iun 2014   •   15:50
 Directorul Direcţiei infrastructură de la Primăria Capitalei, cercetat în libertate

Mădălin Dumitru, directorul Direcţiei generale infrastructură şi servicii publice din cadrul Primăriei Capitalei, va fi cercetat în libertate după ce Tribunalul Bucureşti a respins, sâmbătă, cererea procurorilor DNA de arestare preventivă.

Instanţa i-a impus lui Mădălin Dumitru măsura controlului judiciar, însă decizia nu este definitivă, iar DNA poate face contestaţie.

Mădălin Dumitru a fost reţinut joi de procurorii DNA, fiind acuzat de fals în declaraţii, efectuare de acte de comerţ incompatibile cu funcţia, participaţie improprie la delapidare, în formă continuată, luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă. 

Potrivit DNA, Mădălin Dumitru, în calitate de director al DGISP - funcţionar public cu atribuţie de conducere în cadrul autorităţii publice locale, deşi avea obligaţia de a-şi declara averea, a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la veniturile realizate în perioada 2008 - 2013.

×
Subiecte în articol: Mădălin Dumitru primaria capitalei