Doi polițiști de penitenciare ai Administrației Naționale a Penitenciarelor au fost confirmați pozitiv la testul pentru SARSCoV-2.
Conform ANP, cei doi polițiști de penitenciare își desfășoară activitatea în cadrul Direcțiilor Managementul Resurselor Umane, respectiv Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar.
Pe parcursul exercitării atribuțiilor de serviciu, polițiștii de penitenciare au purtat echipament de protecție.
Odată cu debutul simptomatologiei COVID-19, cei doi au notificat conducerea instituției și nu au mai mers la serviciu.
„Din punct de vedere administrativ, în conformitate cu prevederile metodologiei de intervenţie a sistemului penitenciar, angajaţii identificaţi contacţi au fost scoşi din activitate şi vor rămâne la domiciliu. Prin aplicarea programului de lucru secvențial, a procedurilor de lucru la distanță, telemuncă și videoconferințe, instituția își menține funcționalitatea. S-a procedat, de asemenea, la dezinfectarea căilor de acces şi a spaţiilor de lucru, inclusiv prin nebulizare, urmând a fi aplicate, în continuare, măsurile cu caracter de prevenţie şi recomandările Direcţiei de Sănătate Publică București”, transmite ANP.
(sursa: Mediafax)