x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dosar penal pentru Belu

Dosar penal pentru Belu

02 Feb 2005   •   00:00

OBSERVATOR

Justitia romana vaneaza eroii nationali

Din surse implicate am aflat ca astazi, la Parchetul General, va fi intocmit un dosar penal pe numele lui Octavian Belu, pentru primire de foloase necuvenite, conform articolului 256 din Codul Penal. Este picatura care umple paharul plin de nedreptati, abuzuri si decizii strambe, aceasta fiind cea mai strigatoare la cer pornire din istoria postrevolutionara a Justitiei Romane.

Lui Octavian Belu i se coace dosar penal

O noua lovitura zguduie lumea gimnasticii romanesti. Celui mai bun antrenor din sportului romanesc, Octavian Belu, i se va intocmi astazi dosar penal. Parchetul General il va pune sub acuzare pe titratul tehnician pentru primire de foloase necuvenite.
SORIN ANGHEL, FLORIN GONGU

APARARE. De acum, Octavian Belu are nevoie cu adevarat de avocati
La ultima infatisare din procesul intentat impotriva lui Belu de fosta gimnasta Oana Petrovschi, antrenorul-demisionar al lotului feminin de gimnastica a recunoscut ca a primit bani de la sportiva, 3.000 de euro, precizand ca suma i-a fost data potrivit unei reguli neoficiale internationale, practicata la competitii private, unde antrenorii nu primesc bani de la organizatori, ci doar sportivii.

MARTURIE. "Recunosc ca am primit astfel de sume de bani de la Oana Petrovschi, nu i-am cerut acest lucru in mod expres, nu am avut discutii pe aceasta tema, procentul este aleator si reprezinta un gest de recunostinta a contributiei antrenorilor la performantele sportivilor. Gestul nu este o regula, este ocazional, fiind permis la competitiile private, unde antrenorii nu primesc sume de bani de la organizatori. Este o regula in sportul de performanta mondiala", a spus Octavian Belu, in cadrul interogatoriului la care a raspuns pe 27 ianuarie.

NEDREPTATE. Spusele lui Belu au fost ca un bumerang pentru el. Surse demne de incredere din cadrul Parchetului General au dezvaluit ca antrenorul, care a transformat in ultimii 24 de ani Romania intr-o adevarata fabrica de medalii de aur in concursurile de gimnastica, se va alege azi cu dosar penal! Belu va fi acuzat de primire de foloase necuvenite, potrivit articolului 256 din Codul Penal.

INCHISOARE. Intr-un sistem in care infractorii bantuie liber, Parchetul General se pregateste sa comita o mare greseala. Daca Octavian Belu va fi dovedit vinovat, el risca o pedeapsa cu inchisoarea de la 6 luni la 5 ani. Asta, in conditiile in care Petrovschi a anuntat ca-si retrage plangerea.

ARDAF A RENUNTAT
Demisia lui Octavian Belu si a Marianei Bitang a provocat un soc puternic pentru Federatia Romana de Gimnastica, oficialii acestui for primind o veste proasta si din partea societatii de asigurari ARDAF, cu care incheiase un contract de sponsorizare in 2004. Reprezentantii firmei clujene au decis sa rezilieze intelegerea. "Afland cu consternare despre intentia de retragere a celor doi antrenori ai lotului de gimnastica, Mariana Bitang si Octavian Belu - cei mai valorosi tehnicieni pe care gimnastica din Romania i-a avut vreodata, conducerea ARDAF a decis reconsiderarea pozitiei sale privind colaborarea cu FRG, respectiv rezilierea contractului de sponsorizare incheiat, considerand ca, in aceste conditii, imaginea gimnasticii romanesti, performantele lotului feminin de gimnastica si, implicit, imaginea societatii ARDAF vor avea mult de suferit", a fost explicatia oficiala. Societatea de asigurari acuza FRG de faptul ca a folosit in alte scopuri un microbuz Toyota oferit pentru transportul gimnastelor. Secretarul general al FRG, Adrian Stoica, se gandeste la posibilitatea de a actiona in instanta ARDAF. "Aflu si eu cu consternare de o reziliere unilaterala a unui contract inregistrat, care are clauze clare de reziliere, nerespectate de ARDAF", a declarat Stoica.

"Nu vreau sa fiu implicat politic"


GABRIELA ANTONIU

Presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, ignora argumentele aduse de Octavian Belu in ceea ce priveste demisia acestuia de la conducerea lotului national de gimnastica, dandu-i o conotatie politica. Intr-un comunicat de presa, C.V. Tudor il acuza pe liderul PUR, Dan Voiculescu, de "linsaj moral" impotriva lui Belu. Vadim Tudor sustine ca Dan Voiculescu ar urmari indepartarea fostului antrenor "din postura de favorit la functia de presedinte al Agentiei Nationale pentru Sport si de a-l instala pe un protejat de-al sau, membru PUR, un oarecare Florian Gheorghe".

Contactat telefonic, fostul antrenor al lotului national de gimnastica, Octavian Belu, ne-a declarat: "Demisia mea nu are nici un fel de conotatie. Nu am facut, nu voi face politica si nu vreau sa fiu implicat in jocul politic pe care politicienii il inteleg, eu nu. Nu vreau sa fiu folosit. Fiecare e liber sa-si exprime o parere despre gestul meu, multumesc celor care vor sa inteleaga acest gest, dar mijloacele prin care fac acest lucru, modul cum inteleg sa o faca e personal si nu are nici o legatura cu mine. Eu ma pastrez in zona de performanta. Eu am facut politica sportului, chiar daca am fost acuzat de parti-prix-uri prin prezenta mea la diverse evenimente sportive. Cu domnul Voiculescu m-am intalnit de doua ori cand a vizitat sala de la Deva, ocazie cu care am avut discutii obisnuite. Nu am argumente sa cred ca dansul ar avea interes sa faca astfel de demersuri in ceea ce ma priveste".

CE PREVEDE ART. 256 CP
Primirea de foloase necuvenite

(1) Primirea de catre un functionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, dupa ce a indeplinit un act in virtutea functiei sale si la care era obligat in temeiul acesteia, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
(2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confisca, iar daca acestea nu se gasesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor in bani.
×
Subiecte în articol: observator gimnastica belu octav