x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Două autoturisme, implicate într-un accident în București

Două autoturisme, implicate într-un accident în București

de Redacția Jurnalul    |    19 Aug 2025   •   10:11
Două autoturisme, implicate într-un accident în București
Sursa foto: Arhiva Jurnalul

Un autoturism s-a răsturnat, iar un bărbat a ajuns la spital în urma unui accident produs în București, marți dimineață.

Accidentul a avut loc marți, în jurul orei 08:45. Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că la intersecția dintre bd. Nicolae Grigorescu și str. Constantin Brâncuși s-a produs un accident de circulație în care au fost implicate două autovehicule.

Potrivit Poliției Rutiere, șoferul unui autovehicul care se deplasa pe str. Constantin Brâncuși a încercat să vireze la stânga, moment în care a lovit o altă mașină care se deplasa pe bd. Nicolae Grigorescu.
În urma impactului primul autovehicul s-a răsturnat pe plafon.

În accidentul de circulație a șoferul primei mașini a fost rănit și a fost transportat la spital pentru îngrijiri.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul Alcooltest, rezultatul indicat fiind 0.

Se face cercetarea locului faptei pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulație.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident bucuresti autoturisme