Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a declarat de acord cu propunerea de lege prin care se propun sancţiuni, inclusiv cu închisoarea, pentru cei care se fac vinovaţi de maltratarea animalelor, afirmând, în context, că cei care comit astfel de fapte pot fi numiţi "animale".
"Da. Nu ştiu dacă şapte ani închisoare, dar trebuie să fie o legislaţie foarte aspră, pentru că toţi trebuie să ne aducem contribuţia în aşa fel încât în societatea românească să nu lăsăm să se răspândească foarte mult violenţa ", a declarat Liviu Dragnea, miercuri, la finalul CExN, întrebat dacă susţine o lege mai aspră pentru cei care maltratează animalele şi iniţiativa legislativă aflată în dezbatere parlamentară prin care se propune închisoare până la şapte ani pentru astfel de fapte.
Fiind întrebat de presă cum i-ar descrie pe cei care chinuie, torturează animale, liderul PSD a spus: "Nişte animale".
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a stabilit pe 25 aprilie, la dezbaterea proiectului de lege privind combaterea violenţei împotriva animalelor, pedepse cu închisoare între 1 şi 3 ani aplicabile pentru uciderea fără drept sau maltratarea unui animal, în forma agravantă acestea ajungând până la 7 ani.
Sursa: www.agerpres.ro