Drumuri ale veşniciei, cărările munţilor. E toamnă şi au început să se întoarcă ciobanii cu oile de pe munte

Pe ciobanul Costică l-am întâlnit deunăzi pe Bucegi, aproape de cabana Piatra Arsă. Veghea în umbra Babelor şi a Sfinxului la bunul mers al oilor ce se înfruptau din iarba grasă a văzduhului. S-a plicitisit de trei luni de când colindă munţii. Primejdii, vreme aspră, animale sălbatice, de toate a prins “acolo sus”, printre uriaşii de piatră. Vremea s-a răcit, aşa că, asemenea colegilor săi de înălţimi, ciobanii, se pregăteşte să se întoarcă acasă însoţit de oile muntenilor din vale. “Deja vacile le-am coborât, urmează oile. Iarbă faină de tot au avut de mâncat, s-au îngrăşat săracele, de acu’ să-şi mai pună pofta-n cui şi or mânca ce le-or da stăpânii”, face ciobanul Costică, ce stă ca un model la poza turistului vremelnic. Unii trecători îl deranjează uneori, alteori îi mai pasează câte-o ţigară. Patronul stânii îl omeneşte cu te miri ce, se întoarce tot sărac acasă. Drumeţul ce trece acum pe lângă oile sale are trei câini ce lătră cu poftă la mioarele sale. Fac o larmă de nedescris aproape de turma lui, în vecinătatea Babelor. Baciul nu se supără. “D-apoi de ce-s câini, să lătre, să apere!”, spune ciobanul, în timp ce netezeşte încă de pe acum drumul de întoarcere de pe munte, cu tot cu oile sale…Un drum al veşniciei pare acel şi acele drumuri din munţi, pe care noi cei de jos rareori le vedem…