x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator E dovedit! Știți care este cel mai toxic pește?

E dovedit! Știți care este cel mai toxic pește?

11 Ian 2019   •   18:30
E dovedit! Știți care este cel mai toxic pește?

Cu siguranță, oricine a mâncat, cel puțin o dată, acest aliment care are, de altfel, un preț extrem de piperat. Chiar dacă la noi în țară este considerat o delicatesă, este cel mai toxic aliment din lume, scrie realitatea.net. Acum câțiva ani, se spunea același lucru despre pangasius, care invadase piața europeană ca fiind delicatesă. Acum, atenția tuturor este îndreptată spre somon, deoarece este foarte apreciat în țările europene și consumat pe scară largă. Faptul că somonul crescut în condiţii artificiale ar putea fi lipsit de beneficii pentru sănătatea organismului nu mai este o noutate. Mai multe cercetări efectuate de-a lungul timpului au constatat că muşchiul somonului de crescătorie se deosebeşte de cel al somonului sălbatic în ceea ce priveşte compoziţia sa nutritivă. Un ecologist norvegian a determinat că somonul crescut în condiţii artificiale este şi îmbibat cu otrăvuri. Ce a descoperit activistul? Ziariștii francezi Nicolas Daniel și Louis de Barbeyrak au studiat timp de câteva luni ce presupune din interior industria pescuitului. Aceştia au făcut drumuri în Norvegia, Vietnam, Suedia și Danemarca, după care au dezvăluit adevărul pe care încearcă să îl ascundă industria pescuitului.

În zonele rurale din vestul Norvegiei, acolo unde există mai multe ferme piscicole angajate în creşterea artificială a somonului, jurnaliștii l-au întâlnit pe norvegianul Kurt Oddekalvom, activist, ecologist și fondator al Societăţii Norvegiene pentru Ocrotirea Naturii. Ecologistul duce o luptă înverşunată împotriva fermelor ce se ocupă de creşterea artificială a somonului, dezvăluind detalii șocante despre activitatea acestora, scrie unica.md. "În Norvegia, situația privind cultivarea peştelui este catastrofală. La o fermă atât de mică creşte un număr atât de mare de peşte, 2 milioane de unităţi de somon. Peștele se îmbolnăveşte, e vorba de aproape o pandemie: necroza pancreatică și anemia infecțioasă a somonului a capturat toată Norvegia. Însă, acest lucru este tăinuit de consumatori", spune Kurt. Activistul are colectate probe, înregistrări video, care arată cum muncitorii de la crescătorii toarnă în apă un pesticid puternic cu efecte neurotoxice.

"Ei înșiși trebuie să poarte măști și costume de protecție, ca să nu fie afectaţi de substanțele chimice destinate curăţării rezervoarelor de apă de paraziți. Astfel, somonul se îmbibă cu aceste produse chimice, ceea ce ar putea ameninţa sănătatea consumatorului. Somonul norvegian este cel mai toxic aliment din lume, şi asta în condiţiile în care industria pescuitului ocupă al doilea loc după venituri în Norvegia", relatează Kurth. Sursa: telegrafonline

×
Subiecte în articol: somon peste toxic