Vice-preşedintele Autorităţii Generale pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt a anunţat miercuri că a semnat un contract pentru achiziţionarea a 120.000 de tone de grâu din Franţa şi România.
Mamdouh Abdel Fattah a precizat că Autoritatea a cumpărat 60.000 de tone de grâu din Franţa de la firma Granit şi alte 60.000 de tone de grâu din România de la firma Bunge. GASC a adăugat că a cumpărat grâul la un preţ mediu de 258,89 dolari pe tonă, inclusiv costul transportului până la destinaţie.
Egiptul, cel mai mare importator mondial de grâu, importă în mod normal aproximativ 15 milioane de tone de grâu anual şi depinde de importuri pentru a putea produce o pâine subvenţionată. La finele lunii trecute, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a declarat că producţia de grâu obţinută în acest an, de peste 7,3 milioane de tone, este mai bună decât recolta anului 2013, chiar dacă ploile din luna iulie au diminuat cantitatea estimată iniţial de agricultori la peste 8 milioane de tone.