x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator El a ales Romania. Yasuyuki Takagi, lecţia de japoneză

El a ales Romania. Yasuyuki Takagi, lecţia de japoneză

de IncomeMagazine    |    11 Oct 2012   •   13:38
El a ales Romania. Yasuyuki Takagi, lecţia de japoneză
Sursa foto: Timi Slicari/Income Magazine

Independenţa individuală este un termen aproape şters din conştiinţa niponă. O dovadă este însăşi prezența formulei „noi, japonezii”, în loc de „eu” în exprimarea lor curentă. Printre cele 130 de milioane de suflete care populează astăzi Japonia, este loc, însă, şi pentru excepţii. Mai ales dacă ţi-ai luat zborul către „ciudatul” Occident. Este cazul lui Yasuyuki Takagi. Un personaj fascinant, plin de umor, care, împreună cu familia, şi-a petrecut jumătate din viaţă în afara arhipelagului. Ultimii 15 ani, în România, o ţară în care şi astăzi domnul Takagi este zilnic surprins de câte ceva…

 „OMUL TREBUIE SĂ FACĂ CE ARE EL DE FĂCUT", spunea John Wayne, în filmul Diligenţa. În Japonia, omul trebuie să facă ce au ceilalţi din grupul lui de făcut, iar ei nu se află într-o diligenţă, ci sunt toţi în aceeaşi barcă.” Ghidul Xenofobului, Japonezii. Cei patru autori ai acestui mic tratat despre Japonia ne mai informează cu umor că „În societatea japoneză, bunăstarea ta este treaba tuturor. Oamenii vor fi alături de tine când ai nevoie de ei, dar şi când nu ai. Te vor urma chiar până în mormânt, ca să se asigure că eşti îngropat cum se cuvine. Fiecare individ face parte dintr-un grup, iar grupul este mereu pe primul plan”. Despre acest concept atât de străin nouă - grupul şi grija faţă de el – am vorbit cu Yuki Takagi şi cu soţia sa, doi dintre cei 250 de japonezi care trăiesc în România şi cele mai desăvârşite gazde pe care ne-a fost dat să le întâlnim.

Citeste mai mult pe incomemagazine.ro


×
Subiecte în articol: Yasuyuki Takagi El a ales Romania