x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Elena Lasconi pledează pentru o lege ''clară, cu viziune'' pentru Capitală

Elena Lasconi pledează pentru o lege ''clară, cu viziune'' pentru Capitală

13 Sep 2024   •   23:45
Elena Lasconi pledează pentru o lege ''clară, cu viziune'' pentru Capitală

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a pledat vineri pentru o lege "clară, cu viziune" pentru Capitală, în baza căreia Bucureştiul să devină o metropolă, iar locuitorii să aibă o mai bună calitate a vieţii.

Precizările au fost făcute cu ocazia lansării candidaţilor USR Bucureşti pentru alegerile parlamentare, eveniment la care a fost prezent şi primarul Capitalei, Nicuşor Dan.P


Lasconi: Politicul s-a folosit de instituţiile statului" pentru a încerca "să blocheze proiectele primarilor" USR.



"V-aş ruga să vă implicaţi activ în tot ceea ce înseamnă viaţa bucureştenilor, alături de fondatorul USR, Nicuşor Dan. O lege clară, cu viziune pentru Bucureşti, cred că ar putea să aducă Capitala în topurile acelea despre care doar am auzit, dar nu le-am trăit niciodată; să te simţi bine că trăieşti într-o metropolă, să te simţi respectat că trăieşti în metropola Bucureşti. Suntem aici cu toţii pentru a-i reprezenta şi pe cei care la ora asta poate se află în metrou, în tren, la coadă la farmacie, cei care au fost ignoraţi sau umiliţi în instituţiile statului. Şi pentru ei aveţi datoria de a scrie legi prin care să nu schimbaţi mâine ceea ce ei ştiau astăzi. Pentru ei aveţi datoria de a pune omul în centrul sistemului de sănătate. Pentru ei aveţi datoria de a scrie legi şi a face reforme cu adevărat în educaţie", a spus Elena Lasconi.

Ea a subliniat că este foarte mândră de candidaţii USR la parlamentare şi că oricât ar încerca cei de la PSD şi PNL "să dezbine" partidul, acesta formează "o singură echipă". Lasconi a mai spus că nu dă crezare celor care spun că unii membri USR şi-ar dori ca ea să nu câştige alegerile prezidenţiale.

"Mulţi îmi spuneau: 'Ştii că sunt unii care nu îţi dau share la postări, care nu şi-au schimbat cover-urile, sunt unii care nu ar vrea să câştigi'. Nu cred. Sunt absolut sigură că fiecare dintre cei care vă aflaţi acum în sala asta vreţi să câştigăm aceste alegeri. Noi vrem să guvernăm. Şi este al naibii de greu. E mult mai uşor să stai în opoziţie. Da, e confortabil. Poate să fie, aşa, la un 10-15% să fii în opoziţie; avem câteva locuri de parlamentar şi atât. Dar nu este despre asta", a spus ea.

Lasconi a mai declarat că oamenii s-au "săturat de România eşuată, de România portbagajelor cu şpagă şi de România unei democraţii false".

"Este o responsabilitate uriaşă. Nu ştiu ce o să mai apară în spaţiul public. Chiar astăzi le spuneam şi lui Mândruţă, şi lui Buhnici - la două podcasturi am fost - că urmează să mai apar şi cu un RMN, o să scoată cineva un RMN cu câte hernii de disc am pe coloană. Nu e niciun secret: am cinci. Dar e aşa o mare bucurie şi simt ce simţeam în 2020, când oamenii se uitau la mine ca la ultima speranţă. Şi mă bucur că românii încă nu şi-au pierdut speranţa. Putem să facem o schimbare în bine a României. Cred asta cu toată fiinţa mea; nu am niciun dubiu", a spus ea.

AGERPRES

×