x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator VIDEO Carambol tragic: Eleve, lovite pe trotuar chiar în fața INML București!

VIDEO Carambol tragic: Eleve, lovite pe trotuar chiar în fața INML București!

de Redacția Jurnalul    |    19 Ian 2023   •   09:37
VIDEO Carambol tragic: Eleve, lovite pe trotuar chiar în fața INML București!
Sursa foto: Antena 3 CNN

Un carambol cu trei mașini s-a produs în această dimineață, în fața INML București. Două eleve au fost lovite pe trotuar.

Două eleve au fost accidentate, în urma unui carambol cu trei mașini, care a avut loc în urmă cu puțin timp, în București, informează Antena 3 CNN.

Este vorba despre o tânără în vârstă de aproximativ 15 ani, care a suferit un traumatism cerebral și încă o elevă minoră, care a fost și ea rănită ușor.

În momentul în care s-a produs acest impact, se aflau pe trotuar.

„În jurul orei 07:50, Brigada Rutieră a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe Şos. Vitan-Bârzeşti. Din primele informaţii, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 36 ani, care se deplasa pe şoseaua Vitan-Bârzeşti, dinspre Pod Vitan catre Şoseaua Olteniţei, ajuns în dreptul sediului INML, ar fi efectuat virajul la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu alte două autovehicule care circulau din sens opus. În urma impactului, acesta s-a răsturnat pe lateral, lovind şi doi pietoni, care se aflau pe trotuar”, informează Brigada de Poliţiei Rutieră a Capitalei.

Victimele, două adolescente în vârstă de 15 ani, au fost transportate la spital.

Şoferii maşinilor implicate în accident au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind zero.

De asemenea, conducătorul autovehiculului în vârstă de 36 de ani a fost testat şi cu aparatul Drugtest, rezultatul indicând prezenţa în organism a substanţelor psihoactive. Acesta a fost dus la INML în vederea recoltării de mostre biologice.

×
Subiecte în articol: carambol eleve lovite trotuar