x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Federaţia "Spiru Haret" cere eliminarea definitivă a fondului clasei

Federaţia "Spiru Haret" cere eliminarea definitivă a fondului clasei

de Agerpres    |    10 Ian 2014   •   15:35
Federaţia "Spiru Haret" cere eliminarea definitivă a fondului clasei
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

FSE "Spiru Haret" cere eliminarea definitivă a fondului clasei, precum şi adoptarea - în regim de urgenţă - a Codului de etică şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, se arată într-un comunicat remis vineri AGERPRES.

"Salariile mici nu trebuie să ofere niciunui angajat din sistem motivaţia pentru a cere sau a accepta foloase necuvenite din partea părinţilor sau a altor factori externi. Tocmai de aceea, considerăm că trebuie adoptate în regim de urgenţă Codul de etică şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar. De asemenea, Ministerul Educaţiei Naţionale şi inspectoratele şcolare trebuie să acorde consiliere de specialitate unităţilor de învăţământ, în vederea elaborării regulamentelor interne", se arată în comunicatul citat.

Potrivit FSE "Spiru Haret", cadrele didactic nu sunt vinovate de faptul că în clase nu există materialele necesare desfăşurării în bune condiţii a actului educaţional.

"Autoritatea locală, reprezentată prin primar, şi autoritatea centrală, reprezentată de Guvern, sunt responsabile de faptul că în clase nu există materialele necesare desfăşurării în bune condiţii a actului educaţional. De la lucrurile absolut necesare - precum creta, buretele, hârtia igienică şi dezinfectanţi - până la manualele şcolare, mobilier şi draperii, toate acestea trebuie achiziţionate din fondurile statului", se mai spune în comunicat.

×
Subiecte în articol: Spiru Haret fondul clasei