La finalul discuţiilor privind cea de a treia evaluarea a acordului de stand-by cu FMI şi prima evaluare a programului precauţionar al UE de asistenţă pentru balanţa de plăţi a României, echipele reprezentând Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană apreciază, într-un comunicat remis presei,discuţiile constructive avute cu autorităţile române.
Specialiştii celor două echipe apreciază că economia românească a continuat să recupereze şi că sunt aşteptări să crească în acest an într-un ritm de 2,8%. De asemenea s-a constatat că dezechilibrele fiscale au fost reduse şi că deficitul de cont curent rămâne la un nivel scăzut.
În acelaşi timp, discuţiile de la Bucureşti s-a soldat cu un acord în ceea ce priveşte o serie de politici importante în domeniu.
Discuţiile dintre FMI şi autorităţile asupra aspectelor rămase nesoluţionate vor continua la nivel instituţional, se afirmă în finalul comunicatului.