Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Despre sistemuri/2
Preambul
M-au starnit: am inceput sa scriu.
Nasul meu grec, marele om care este Paul Eliseos TAIGANIDES, imi spunea mai deunazi: "Mai bine sa scrie de tine de rau decat deloc...! Si daca nu scrie nimeni, scrie tu, mai bine sa spuna lumea ca te lauzi decat sa nu te cunoasca. Prietenii vor intelege, ceilalti, cum vor." O mai fi oare acest lucru adevarat intr-o lume (a noastra) unde, imediat cand cineva se evidentiaza, se ridica in secunda urmatoare si problema banilor: cat a castigat, cat a costat, cat a luat, etc... Pana si in legatura cu inmormantarea Majestatii Sale, Regina noastra Ana, a aparut un articol undeva despre cat a costat. Fara comentarii.
Ce scriu voi traduce si trimite si prietenilor de afara, care s-au starnit si ei. Unii doar vor sa inteleaga, altii vor sa stie mai mult(e). Din pura curiozitate!
Imi place sa scriu, in liceu la Gheorghe Lazar profesoara mea de limba romana, regretata exceptionala profesoara Jenei, ma indemna sa "dau" la filologie si ma obliga practic sa merg la toate olimpiadele de limba si de literatura romana. Eu preferam insa in loc sa ma duc sa joc rugby. Am regasit acum la Rio un fost coleg de liceu, promotie 1977 (eu 1980). Acum doua zile m-a invitat la masa la Casa Romaniei, am mai povestit de unele, de altele.
Citește pe Antena3.ro
Am ezitat indelung intre trei optiuni: filologie, medicina (aveam o prietena in liceu care a absolvit facultatea de medicina la Bucuresti, acum este profesor universitar in Anglia, no surprise! Nu am mai vazut-o de cand am plecat din tara prima oara, in 1987, dar cum imi vad gasca de la liceu periodic regulat, am vesti cam despre toti colegii de clasa, XII E. Am inceput sa ne imputinam, mai ales pentru ca o foarte mare parte a promotiei a plecat din tara; mai este timp si pentru ceilalti sa plece... Eu m-am intors, ce m-o fi apucat? Sunt bine cu totii.).
Am ales insa sa devin inginer constructor de cai ferate, drumuri si poduri. Am intrat primul, am iesit primul. am mai scris deja: diploma de la stat in 1986. Clar. Lucrarea de diploma, scrisa de mana, planurile la fel, se afla cred acasa, mama a pastrat-o.
Anul acesta se implinesc 15 ani de cand sunt voluntar in sportul romanesc.
In noiembrie 2001, dupa dezastrul nationalei de rugby de la Twickenham, mai multi fosti mari internationali, oameni din frumoasa familie a rugby-ului romanesc, au venit la mine acasa in Franta, la Louveciennes (aveam deja o casa a mea cumparata, chiar frumoasa, unde au venit destui prieteni din Romania.), sa-mi propuna sa candidez la functia de presedinte al FR de Rugby. Am acceptat, am candidat, am castigat.
Cand am mers la sediul federatiei (nu cel de acum...), am descoperit ca mai erau 14 milioane de Lei (1.400 RON) in cont, ca sistemul sportiv (MTS-CNEFS) finanta atunci FRR cu 1,4 Miliarde de Lei pe an (140.000 RON; ca si acum si atunci banii apareau prin martie), ca in februarie si martie 2002 urma sa jucam Cupa Europeana a Natiunilor - CEN si ca era obligatoriu sa castigam toate cele cinci meciuri pentru a ne califica la Cupa Mondiala din Australia in 2003, cu meciuri in deplasare in Rusia si Georgia (erau ultimele doua meciuri din cele cinci.). Daca nu ne calificam, sunt sigur ca rugby-ul romanesc ar fi murit (poate de aceea nu erau altii amatori sa preia federatia: las' ca-si rupe Moraru ala micu' gatul, pleaca inapoi la Paris si noi ramanem la/cu Tineretului. Si cum rugbyul ar fi disparut...). Nu cred ca cineva ar fi putut spune atunci contrariul. Si nici astazi.
Nu am lucrat sase luni, rastimp in care m-am ocupat numai de rugby. Am facut-o pe banii mei, nu am luat salariu niciodata de la sport. Chiar si leafa de la Agentia Nationala pentru Sport - ANS, pentru cele 15 luni cat am fost presedintele acesteia, am donat-o unui club sportiv de juniori. Indemnizatiile si drepturile profesionale obtinute din partea grupului francez unde am lucrat, inainte de a demisiona de acolo si apoi cand am fost reintegrat intr-o societate "sora" a acestuia, au fost suficiente pentru a-mi intretine familia pe durata mandatului la rugby si la ANS. In continuare am creat propriile mele societati, unele in partenariat tot cu fostii mei angajatori.
La COSR a fost la fel, presedinte fara salariu, este prin statut. Ignor daca cei dinaintea mea au avut salariu sau nu; daca da, banuiesc ca l-au donat si ei. Indemnizatia lunara de COMEX o cedez unui tanar rugbyst paraplegic, la fel ca si o parte din colegii mei. La Rugby Europe nu am salariu, nici macar indemnizatie de COMEX, iar la CIO avem toti cate o diurna (va veni si intrebarea: cat?) sa ne acoperim cheltuielile cu masa si cu altele diverse: nu ni se ramburseaza NIMIC in plus fata de diurna. Iar cheltuielile de deplasare si de cazare sunt bineinteles si ele suportate de CIO. Sigur, zbor in business si stau in hoteluri bune, dar cam atat ca privilegii. O fi mult, o fi putin pentru tot timpul (time is money, nu-i asa domnule TIRIAC?) pe care-l dau de la mine pentru sportul romanesc si pentru sport in general, dar si pentru reprezentarea Romaniei, timp pe care nu-l petrec cu familia si nici la business (cam 4-5 luni pe an, functie daca este sau nu an olimpic)? Nu-mi plang de mila, imi si place si o recunosc, dar unde o fi limita intre placerea pe care o simt, munca pe care o fac si "bombardamentul" mediatic la care sunt supus? Mai este putin pana la masochism, sincer. Daca se continua in acest fel, multi se vor gandi daca sa se inhame la asemenea responsabilitati sau nu. Iar astfel, sistemul sportiv si SISTEMUL vor putea sa-si promoveze in liniste proprii oameni. Se descurca ei si cu salariile, doar cresc bugetele in fiecare an... (Ceva imi spune ca si in alte sistemuri din Romania pot fi situatii similare. Aveti curaj, spuneti-o, altfel lasam locul liber. Cui, stim cu totii!)
Sa revenim insa in 2001, la rugby.
Eram disperat. Am rezolvat cu prioritate problema antrenorilor (Federatia Franceza de Rugby ne-a detasat gratuit un excelent antrenor pentru echipa nationala, pe Bernard CHARREYRE, iar Harry DUMITRAS si toti ceilalti au venit pe niste prime mai mult simbolice.), dar imi trebuiau bani pentru jucatori (o buna parte profesionisti in Franta, trebuiau platite cel putin asigurarile-scumpe!), pentru transport (avion), cazare si pentru ... echipamente, sigur ca da!
Ce sa faci cu banii de la sistem (MTS-CNEF)? Nu numai ca nu ajungeau (de fapt nici nu erau, veneau in martie doar, iar noi eram in decembrie), dar ar fi trebuit in plus sa fac si licitatie, nu insa inainte de inceputul anului, 2002 cand primeam bugetul (care buget?!). Cool!
M-am dus la un prieten (clar ca nu-i dau numele, nu a fost si nu este om politic si nici nu a avut sau are vreo functie in vreo administratie) si am ajuns la Ioan POPA, directorul general Petrom (va rog sa ma iertati daca ma insel in privinta prenumelui domniei sale). Sediul era pe Calea Victoriei, atunci era de fite. Acum, cand ma uit la Petrom City, imi dau seama cat a progresat compania de atunci. Fiind constructor, am deformatia profesionala sa ma intreb cam cat costa fiecare constructie si atunci am putut sa-mi fac o impresie si despre profitabilitea companiei. Inseamna si ca sunt buni manageri si ca au costuri reduse, ca le stapanesc, de fapt. Greu... Bref, PETROM a sponsorizat atunci FRR cu 60.000 USD (cred ca astazi Petrom-OMV da mult mai multi bani in sport, din cate stiu destul de multi in gimnastica. Foarte bine, poate revin si rezultatele. Totul e posibil cu B&B, o stiu doar foarte bine!). Era OXIGEN pur, puteam sa incep sa platesc avansurile la contractele pentru echipamente, transport, cazare, etc.
Acum intervine partea interesanta. Aveam doua luni, cel mult, sa "produc" echipamente pentru echipa nationala. Pentru initiati, este PRACTIC IMPOSIBIL sa faci acest lucru cu marcile mari de echipamente: Adidas, Nike, Reebok, Canterbury, etc. au nevoie de cel putin 6 luni, daca nu de mai mult, sa-ti produca echipamentul asa cum vrei tu. Asta, dupa ce au castigat licitatia sau cererea de oferta. Despre ce vorbim deci aici? Despre minim 8-9 luni (daca mai este si contestatie, atunci e gata!...).
Aici apar deci problemele: ganditi-va la barci, boburi, etc. Iar daca mai vrei si o marca anumita, atunci bonjour durerile de cap.
Este un flu artistic perfect. Legislatia este ambigua si poate lasa locul la tot felul de interpretari. Ori atunci cand o legislatie este ambigua, incompleta sau se modifica in pas de galop si nu de inviorare, cei care o folosesc sunt vulnerabili in fata SISTEMULUI: pot fi imediat trasi la raspundere. Trebuie sa te justifici, sa scrii zeci de hartii, transpiri, te enervezi, nu dormi, in loc sa te ocupi de treaba! Misto, nu-i asa? Iar o parte a publicului, care nu cunoaste nimic din toate acestea (mai bine facem senzational decat educatie publicului, senzationalul vinde, nu educatia, ce naiba?) aplauda frenetic in Colosseum: paine si circ. Apoi arata cu degetul mare in sus sau in jos, adica voteaza. O buna parte din cei care stiu cum stau cu adevarat lucrurile tac: le este frica sa spuna ce gandesc, nu cumva sa ajunga si ei in Colosseum, dar jos in arena. Banuiesc ca este asa nu numai in sistemul sportiv. Cum se finanteaza partidele, de exemplu? Dar ONG-urile cum fac (cele mici, mai ales, de cele mari are cine sa se ocupe, am impresia.)?
Am gasit un furnizor suficient de "nebun" sa produca si sa ne livreze echipamentul in timp util. Era vorba de o marca prezenta in Romania mai ales in fotbal, handbal si baschet, daca nu ma insel. Ii spune ERREA.
Intre timp avusesem succes in a gasi sponsori importanti pentru FRR si anume doua societati franceze majore, ORANGE si BRD; 500.000 de Euro. Tot cu francezii "mei" am descurcat-o! Si nu numai atunci. (Inainte de JO 2012 de la Londra, GDF-SUEZ, acum ENGIE, dar si GROUPAMA, au venit alaturi de COSR. Langa ei, "americanul" PROCTER & GAMBLE.).
Aveam deci acum fonduri proprii suficiente, am putut sa cumpar baietilor un echipament de joc corect si sa platesc transportul, cazarea, salariile si asigurarile, fara licitatie publica. Intelegeti acum de ce trebuie sa avem fonduri proprii cat mai multe, de ce este nevoie de un cod fiscal prietenos sportului, dar si altor activitati sociale cum ar fi cultura, de exemplu? (Stiu, carcotasii vor spune: d'aia vrea Morariu asta sa privatizeze sportul, sa fure cum vrea! Ce nu inteleg ei este ca toate federatiile sunt obligate sa aiba reguli pe care trebuie sa le aplice, ca o procedura interna de achizitie in privat, bine facuta, este de zece ori mai stricta decat una publica si ca se fac si in privat comisii de licitatie, dar ca procedurile pot fi mai fluide si mai diligente.). Repet, fara acesti bani, sau doar cu banii pe care sistemul sportiv MTS-CNEFS binevoia sa-i aloce catre FRR pe atunci, nu am fi putut pur si simplu sa ne prezentam la meciuri. Sistemul sportiv si SISTEMUL nu prea pareau atunci afectati de situatie. Desi presa era la curent cu problemele FRR, credeti ca s-a sesizat cineva? Sau ca cineva a spus ca am rezolvat problema? Ca m-a felicitat cineva, ca mi-a multumit vreun reprezentant al sistemului sportiv? Nici vorba: tanarul presedinte de la FRR, abia intors din Franta, nu facea parte din nici un sistem/SISTEM. "Si-a dorit (!), sa se descurce!" Dar i-am incurcat atunci si ceva imi spune ca continui sa o fac si astazi!
Am castigat toate meciurile si ne-am calificat. Cum s-au intamplat toate acestea si mai multe despre sistemuri, in numarul urmator.
Va multumesc pentru atentie.
P.S.
- Sunt sanatos tun, multumesc lui Dumnezeu.
- Am scris eu insumi acest material si nu vreun expert in comunicare (desi am in societati colaboratori in domeniu). Pot sa-l reproduc si liber. Sorry!
- Pentru cei din alte sistemuri care chiar doresc schimbarea acestora: nu mai asteptati! lasati manusile de velur deoparte, luati manusile de box! de indata ce veti fi identificati ca "agenti ai schimbarii", veti fi agresati si eliminati.
