x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Experții răspund: De ce unii oameni nu s-au infectat cu Covid-19

Experții răspund: De ce unii oameni nu s-au infectat cu Covid-19

22 Iun 2024   •   19:40
Experții răspund: De ce unii oameni nu s-au infectat cu Covid-19

Experții au explicat de ce unii oameni nu s-au infectat cu Covid-19 și ce anume îi diferențiază față de cei care s-au îmbolnăvit. 

O comparație detaliată a cazurilor Covid-19 a oferit în sfârșit date care au ajutat experții să înțeleagă de ce doar unele persoane nu s-au îmbolnăvit din cauza virusului, în timp ce altele au suferit de mai multe ori de pe urma bolii.

Experții au analizat activitatea genetică din țesutul nazal și din sângele oamenilor care au avut infecții SARS-CoV-2 fără succes, scrie Science Alert.

Cercetarea a fost condusă de cercetători din cadrul Wellcome Sanger Institute și University College London, Marea Britanie. 

În urma acestei cercetări, experții au descoperit un nou răspuns imunitar, ce oferă o protecție mai mare corpului. În timp ce vaccinul a redus semnificativ riscul decesului și complicațiilor severe, nu poate opri intrarea virusului în țesutul din nas și sistemul respirator. 

Pentru cei mai mulți oameni, intrarea și multiplicarea virusului în corp duce la îmbolnăvire. Dar unii oameni nu s-au infectat cu Covid-19 până în punctul în care să se îmbolnăvească. În ciuda pandemiei globale, unii indivizi nu s-au îmbolnăvit. 

Pentru a afla exact ce cauzează acest fenomen, experții au infectat 36 de voluntari sănătoși. Aceștia aveau vârste cuprinse între 18 și 30 de ani. Ei au fost infectați cu o tulpină SARS-CoV-2, în condiții stricte de laborator. 

16 dintre participanți nu au fost vaccinați. Nici nu au prezentat semne ale unei infecții trecute cu SARS-CoV-2. 

„A fost o oportunitate unică să vedem care vor fi răspunsurile sistemului imunitar în adulții care nu au istorie Covid-19,” a declarat Rik Lindeboom, biolog din cadrul Institutului de Cancer din Olanda. „Într-un mediu în care factorii precum perioada infecției și comorbiditățile pot fi controlate.” 

Pentru a descoperi de ce unii oameni nu s-au infectat cu Covid-19, experții au analizat mostrele luate de la participanți. Analiza a avut loc chiar și după 1 an de la data infectării. Cu ajutorul noilor tehnici de cercetare, experții au putut vedea activitatea a sute de mii de celule individuale, la un nivel mai detaliat decât a fost posibil până acum. 

Voluntarii care nu s-au îmbolnăvit au avut un răspuns imunitar rapid împotriva virusului care le invada sângele. Această reacție era mult mai rapidă decât a celorlalți participanți. Experții au observat și un nivel mai ridicat al exprimării genei HLA-DQA2 în celulele din nas înaintea infecției. În trecut, gena a fost legată de simptome Covid mai ușoare. 

O genă specifică ar avea un rol important în prevenirea infecției 

Un alt studiu despre persoanele care nu prezintă simptome COVID a fost coordonat în SUA. Acesta a fost organizat de experți de la Universitatea din Carolina de Nord. Cercetarea s-a axat pe un grup de gene denumite antigeni leucocitari umani (HLA). Acesta e un grup fundamental pentru răspunsul imunitar şi care variază mult de la o persoană la alta.

Aceste gene codifică proteine folosite de sistemul imunitar. Acestea sunt utilizate pentru a identifica celulele sănătoase şi a le diferenţia de cele infectate cu bacterii şi virusuri. Ceea ce poate explica de ce unii oameni nu s-au infectat cu Covid-19. 

Persoanele care au prezentat varianta genetică HLA-B*15:01 au avut şanse mai mari de a rămâne asimptomatice după infectarea cu coronavirusul SARS-CoV-2. HLA-B*15:01 există în aproximativ 10% din populație.

Ipoteza echipei de cercetare este că sistemul imunitar al acestor persoane poate reacţiona „atât de rapid şi puternic încât virusul este eliminat. Înainte de a cauza vreun simptom”. 

×
Subiecte în articol: experti coronavirus corp uman virus gena