x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fara bani - Scolile din Iasi sunt centenare

Fara bani - Scolile din Iasi sunt centenare

de Cristinel C. Popa    |    14 Sep 2006   •   00:00
Fara bani - Scolile din Iasi sunt centenare

Elevii ieseni invata in scoli fara geamuri la ferestre, cladiri din chirpici sau valatuci sau in case taranesti, unde sunt gazduiti cu bunavointa oamenilor din satele respective.

Statistic, Iasiul este, dupa Bucuresti, judetul cu cei mai multi elevi - peste 100.000 - si cu cele mai multe cadre didactice - peste 12.000. La atatia scolari si dascali corespunde un numar mare de unitati de invatamant - 875, care totalizeaza 1.080 de corpuri de cladire. Cel putin o treime dintre acestea sunt din chirpici, dar nu lipsesc nici cele din valatuci, care au implinit deja "respectabila" varsta de 100 de ani.

PROBLEME VECHI. Cu cateva zile inainte de debutul anului scolar, necazurile erau aceleasi ca si in vara, iar elevii vor merge din nou in clase care nu intrunesc nici macar minimele conditii de studiu. Oficial, conform purtatorului de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean Iasi, Cristina Dascalu, "doar 20% dintre unitatile de invatamant nu sunt autorizate sanitar". "Din pacate, la respectivele unitati, problemele sunt complexe si, in consecinta, greu de rezolvat", afirma Cristina Dascalu. In schimb, seful Autoritatii de Sanatate Publica Iasi, dr. Irina Mitroi, demonstreaza ca problemele sunt mai multe: "In urma controalelor efectuate la 454 de scoli generale, 222 nu au primit autorizatii de functionare, iar 93 au planuri de conformare. Dintre cele 425 de gradinite verificate, doar 158 au primit autorizatie, iar 108, plan de conformare". Acest "plan de conformare" reprezinta, de fapt, un gest de ingaduinta, intrucat prevede termene pentru rezolvarea unor probleme ale caror solutii nu au putut fi gasite nici anul scolar trecut si nici in vacanta de vara. "Cele mai mari necazuri sunt la scolile si gradinitele din mediul rural. Multe functioneaza in case taranesti, fara surse de apa, au mobilierul uzat, iar grupurile sanitare sunt improprii", a mai spus dr. Mitroi.

CHIRPICI. Este din chirpici, are peste 50 de ani si cel mult patru clase si a fost candva o casa taraneasca - aceasta este descrierea standard a aproape o treime dintre scolile judetului Iasi. Multe ar trebui reparate, dar mai simplu si mai eficient ar fi sa fie daramate si reconstruite. "Cam 90 de cladiri ar trebui demolate si refacute, pentru ca sunt din valatuci. Dar totul ar costa peste 5 milioane de euro, si banii lipsesc. De altfel, ar trebui peste 500.000 de euro si pentru reparatiile urgente la 17 scoli din municipiul Iasi", a afirmat Iovu Brezuleanu, vicepresedinte al Consiliului Judetean Iasi. Marele noroc al autoritatilor a fost ca, in ultimii doi ani, 58 de unitati au fost refacute sau modernizate cu bani de la Banca Mondiala, iar alte 30 au beneficiat de fonduri PHARE. Renovarea unitatilor nu a rezolvat insa toate probleme", au ramas cele legate de bani pentru lemnele cu care sa se incalzeasca la iarna clasele sau pentru banci noi.

CA IN FILMELE DE GROAZA
Cele mai multe unitati de invatamant se confrunta cu probleme, dar cele mai grave sunt de departe la scoala din satul Spinoasa, comuna Erbiceni. Cele vazute in localitatea cu pricina au reusit sa-i uimeasca pana si pe reprezentantii autoritatilor. "Scoala functioneaza intr-o casa veche, darapanata. In loc de geamuri, ferestrele sunt acoperite cu celofan, iar grupurile sanitare nu au nici macar usi, ca de apa nici nu poate fi vorba. Nu stiu cum vor invata acolo copiii", spune dr. Mitroi. Daca s-ar aplica sanctiuni pentru nereguli, situatia nu s-ar rezolva in nici un fel, pentru ca, pe langa faptul ca nu au bani nici de un var, conducerile scolilor ar trebui sa mai achite si amenzile. Iar sperantele pentru zile ceva mai imbelsugate sunt deocamdata desarte. "Daca vom primi bani in plus la urmatoarea rectificare a bugetului de stat, acestia vor fi impartiti primariilor pentru plata salariilor angajatilor proprii si pentru achizitionarea combustibililor necesari incalzirii scolilor in timpul iernii", a precizat vicepresedintele Consiliului Judetean.

REALITATEA
"Scoala functioneaza intr-o casa veche, darapanata. In loc de geamuri, ferestrele sunt acoperite cu celofan, iar grupurile sanitare nu au nici macar usi, ca de apa nici nu poate fi vorba"
dr. Irina Mitroi
seful Autoritatii de
Sanatate Publica Iasi
STATISTICI
"In urma controalelor efectuate la 454 de scoli generale, 222 nu au primit autorizatii de functionare, iar 93 au planuri de conformare. Dintre cele 425 de gradinite verificate, doar 158 au autorizatie"
dr. Irina Mitroi
seful Autoritatii de
Sanatate Publica Iasi
EVUL MEDIU
"Cele mai mari necazuri sunt la scolile si la gradinitele din mediul rural. Multe functioneaza in case taranesti, fara surse de apa, au mobilierul uzat, iar grupurile sanitare sunt improprii"
dr. Irina Mitroi
seful Autoritatii de
Sanatate Publica Iasi
×
Subiecte în articol: observator iasi