Deşi aflată în impas, România nu duce lipsă de un sistem de educaţie capabil să producă elevi şi studenţi competenţi şi oameni capabili de a schimba vitorul.
ARTE MARŢIALE ŞI DANS NIPON
Acest mesaj a vrut să îl transmită şi Târgul Educaţiei organizat recent la Bucureşti, de Universitatea Bucureşti. Scopul lui a fost acela de a arăta că învăţământul românesc este unul în care viitorii studenţi pot avea încredere. Astfel, facultăţile din cadrul universităţii s-au strâns toate într-un singur loc, holul central al Palatului Facultăţii de Drept, şi şi-au expus rând pe rând motivele pentru care ar trebui să fii student la ei. Ţinta a fost, desigur, cei aproximativ 30.000 de elevi de liceu sau chiar studenţi cu dorinţă mare de studiu. Iar anul acesta, pentru a atrage cât mai mulţi studenţI, facultăţile s-au pus care mai de care pe făcut prezentări sofisticate sau chiar spectacole, pentru ca toată lumea să vadă că a fi student în România înseamnă acum mult mai mult decât studiu: înseamnă a experimenta. De exemplu, Facultatea de Administraţie Publică şi Afaceri a a susţinut recitaluri folclorice, iar Centrul de Arte Marţiale şi Studii Asociate a susţinut chiar şi o demonstraţie sportivă.
Probabil una dintre cele mai spectaculoase prezentări a fost cea a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, reprezentată de Secţia de Japoneză. Studentele la japoneză au executat mai multe dansuri tradiţionale japoneze, care au reuşit să atragă admiraţia tuturor vizitatorilor: "Mi-a plăcut în special dansul cu umbreluţele. Am făcut o mulţime de poze. Totul părea din altă lume", a spus încântată una dintre spectatoare, posibil viitoare studentă a facultăţii.
"MICHI BIRAKI"
Tot în altă lumea va încerca să ne introducă şi primul festival japonez "Michi Biraki" (Drum deschis). Organizat de studenţii Secţiei de Japoneză a Universităţii Bucureşti, cu sprijinul Ambasadei Japoniei la Bucureşti, Asociaţiei Profesorilor de Limbă Japoneză din România, Colegiului Naţional Ion Creangă din Bucureşti şi a Universităţii Dimitrie Cantemir, evenimentul se doreşte a fi unul destinat întregii familii. Festivalul va avea loc duminică, 25 aprilie, începând cu orele 10:00, la Grădina Botanică din Bucureşti. Studenţii for face demonstraţii practice, în cadrul atelierelor de origami, kirigami, furoshiki şi chiar vă vor arăta cum să preparaţi sushi. Veţi avea, de asemenea ocazia să cântaţi împreună cu studenţii la karaoke, să vă îmbrăcaţi în haine tradiţionale japoneze, veţi putea admira o expoziţie de ikebana şi chiar veţi putea să învăţaţi câteva cuvinte în japoneză. Dar cel mai important lucru e că veţi reuşi să descoperiţi o altă lume, să vă bucuraţi de frumuseţile sale şi să petreceţi o zi minunată în compania studenţilor.
Citește pe Antena3.ro