x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator FLAGRANTUL organizat de DNA pentru salvarea lui Mircea Băsescu, la fel de acuzator ca înregistările clanului Bercea - STENOGRAME

FLAGRANTUL organizat de DNA pentru salvarea lui Mircea Băsescu, la fel de acuzator ca înregistările clanului Bercea - STENOGRAME

24 Iun 2014   •   23:37
FLAGRANTUL organizat de DNA pentru salvarea lui Mircea Băsescu, la fel de acuzator ca înregistările clanului Bercea - STENOGRAME
Sursa foto: AFP/Mediafax Foto

Stenogramele flagrantului de şantaj organizat de DNA la cererea fratelui preşedintelui Traian Băsescu, relevă faptul că acţiunea de acoperire a infracţiunii de trafic de influenţă de care este acuzat Mircea Băsescu s-a dovedit a fi un fiasco  total.

Mircea Băsescu s-a dovedit total nepregătit pentru scenariul pe care trebuia să îl urmeze pentru a înfrunta  din punct de vedere legal probele clanului Bercea.
În stenogramele înregistrărilor făcute de procurorii DNA, Mircea Băsescu nu reacţionează ca o persoană supusă şantajului, el mai degrabă pare să ofere explicaţii persoanelor care îl acuză de faptul că a primit bani pentru a intermedia obţinerea unei sentinţe favorabile pentru Sandu Anghel.
Mai mult, Mircea Băsescu nu neagă nici traseul banilor, admiţând tacit că banii au ajuns şi la Traian Băsescu, aşa cum a reieşit şi din înregistrările cu camera ascunsă făcute de membri familiei Anghel.

De asemenea, din înregistrări transpare clar intenţia familiei Anghel de a prezenta probele video înregistrate nu presei, ca factor public de presiune, ci chiar DNA-ului, ca argument pentru o cercetare din punct de vedere penal.

Ce este cu adevărat surprinzător este faptul că deşi DNA  se afla în posesia unor declaraţii care îl încriminau în mod direct pe Mircea Băsescu, şi colateral pe fratele său, preşedintele României, nu s-a demarat cercetarea acestei piste, ci dimpotrivă, au fost arestaţi doar membri familiei Anghel prezenţi în casa lui Mircea Băsescu, pentru şantaj.

Unde sunt banii? O altă necunoscută este faptul că deşi Mircea Băsescu admite că a primit din partea clanului Anghel 250,000 de euro pentru care ar fi trebuit să intervină în justiţie în procesul lui Bercea Mondial, în momentul în care i se cere înapoierea acestora, el motivează că îi este imposibil să o facă.

Iată stenogramele înregistrării discuţiilor dintre Mircea Băsescu şi membri familiei Anghel, realizate de DNA şi prezentate de postul de televiziune Antena 3 în cadrul emisiunii Sinteza zilei.
_______

Anghel Izaura: Naşule eu daca ma duc şi dau la DNA şi matale într-o săptămână eşti arestat!

Mircea Băsescu Poftim?

Anghel Izaura: Într-o săptămână eşti arestat daca eu dau filmarea! Îţi garantez, milion la milion

Anghel Grinica Ion: Noi nu mergem la televiziune! Noi mergem direct în faţă la DNA...

Anghel Izaura: La DNA direct!

Anghel Grinica Ion: ... la procuror sau la DIICOt şi "uite domn'le Ce-am făcut, uite aşa, uite aşa.." Dumneavoastră sunteţi şi filmaţi şi când i-aţi spus lui FLORIN că i-aţi dat banii şi lui fratele dumneavoastră, TRAIAN.

Constantin Marius: Sunteţi filmaţi şi banii şi tot!

Anghel Grinică Ion: Vă arăt filmarea dacă nu credeţi!

Mircea Băsescu: Măi, cine ştie ce oi fi spus eu mă, atâtea s-ar fi putut să le fi spus, na ... că eram cu MARIAN, ştii, să vă ajutăm, pe MARIAN să...

Anghel Izaura: Eşti filmat naşule! Şi DOINA e filmată! Şi la dumneavoastră acasă când a fost naşa, eu, mama şi cu FLORIN şi vorbeam la masă şi atunci eşti filmat!

Anghel Grinică Ion: Naşule, hai mai bine să găsim o zi...

Anghel Izaura: Să găsim o soluţie să nu ajungem acolo.

Anghel Grinică Ion: Să ne daţi banii

Anghel Izaura: Noi d-asta am venit mereu la Constanţa! Ca să nu ajungem la presă  şi la DIICOT! Că ştii ce aşteaptă DNA-ul, uite atâta. Pe cuvânt dacă aşteaptă poate p unghie şi noi nu vrem să ajungem acolo. Mai bine da-ţi-ne banii!

Anghel Grinică Ion: Noi deja suntem toţi la puşcărie!

Anghel Grinică Ion: Naşule, hai că facem într-o zi, duminică, mergeţi cu noi în vizită la tata şi vorbiţi cu tata direct, faţă-n faţă!

Mircea Băsescu: Şi asta-i o variantă.

Anghel Izaura: (adresându-se lui Anghel Grinică Ion: Ce să vorbească cu tata despre bani, că acolo e ascultat tot!

Mircea Băsescu: Dar tata ce ştie? Tata nu ştie nimic!

Anghel Izaura: I-a dat tata bani, i-am dat eu, mama şi FLORIN!

Mircea Băsescu: Dar unde i-aţi dat banii lu'... La Drăgăneşti?

Anghel Izaura: Nu! Aici la mata, la Constanţa

Anghel Grinică Ion: Aici la Constanţa!

Anghel Izaura: N-am dat un ban la Drăgăneşti! La Constanţa, într-un apartament. A venit o femeie de la bancă...

Constantin Marius: Primii bani când s-au dat, am fost şi eu atunci!

Anghel Izaura: Şi el a fost!

Constantin Marius: A chemat o femeie de la bancă şi ne-am întâlnit într-un apartament, dar nu mai ştiu eu sa ajung acolo unde ne-am întâlnit noi.

Mircea Băsescu: Îhî.

Constantin Marius: Am mers din partea aia în Constanţa, spre Mc'Donalds-ul ăla, în partea aia...

Anghel Izaura: Când îi dădeam banii lui MARIAN, FLORIN l-a filmat si el dadea in numele tău, de numele lu' dvs. "Că-i dau lui banii! Banii ăştia ajunge la MIRCEA". N-are cum (N.R. neinteligibil)

Anghel Grinică Ion: "C-o sa scape taică-tu, într-o săptămână, două săptămâni, o să scape!"

Anghel Izaura: … rămâne 50 şi mai rămâne 230! Şi 30.000 de euro mi-i dai pe 15 iunie şi 200, îmi dai 100 în iulie şi 100 în septembrie!(pune banii înapoi în birou) C-aşa nu putem!

Mircea Băsescu: Greu, mici şansele.

Anghel Izaura: (se întoarce la masă şi se aşează pe scaun) Deci, cu ăştia n-am ce să fac!

Constantin Marius: Hai să facem într-un fel măcar, nu ştiu cum să îţI spun, hai să o rezolvăm într-un fel.

Mircea Băsescu: Mă mai laşi o săptămână, două…

Anghel Izaura: Nu pot, naşule!

Mircea Băsescu: Taci, mă taci mă din gură! Ca să fac eu nişte planuri, să văd şi eu şi după aia stăm de vorbă amândoi! Că cu tine nu se poat sta de vorbă, tu eşti mai…

Constantin Marius: Înţeleg, măI naşule, dar pune-te şi dumneata în situaţia noastră…

Mircea Băsescu: Măi, tu nu înţelegi că eu nu am bani? Tu nu-nţelegi că eu n-am?

Anghel Grinică Ion: Uite ce mă enervează…N-ai mata bani, ă? Du-te şi împrumută de la frate-tu!

Mircea Băsescu: Cum să împrumut, mă, de la frate-miu? Tu crezi că ăla are bani? Să ştii că nici ăla n-are…

Constantin Marius: Traian? N-are Traian bani?

Mircea Băsescu: Nu!

Constantin Marius: Ai, mă… Naşule, eşti într-o filmare…

Mircea Băsescu: …afacerea voastră!

Constantin Marius: Eşti filmat într-o filmare, ăsta, cumnatu-meu, când venea pe la dumneata, el se făcea că se juca cu telefonul tot aşa şi tot filma!

Mircea Băsescu: Foarte bine dacă a filmat! Hai să vedem ce a filmat!

Constantin Marius: Are şi cravată care filmează! Cravată…Cravată cu camera în ea! Înţelegi dumneata? ŞI are filmarea aia cu...

Mircea Băsescu: Hai să mergem, gata, am plecat, nu mai stau.

Constantin Marius: Are filmarea când zici dumneata că te duci şi dai banii la, la Traian, şi vorbeşti cu el şi facem ceva şi rezolvăm…

Mircea Băsescu: Bă, fugi de-aici!

Anghel Grinică Ion: Ba v-aducea şi nişte acte aicea.

Constantin Marius: Să mor dacă te mint…

Mircea Băsescu: Cine ştie ce dracu’ am spus eu ca să…

Constantin Marius: Că eu n-am de ce să mint.




Reacţia preşedintelui, transmisă Antenei3
Preşedintele Traian Băsescu a transmis o primă reacţie la stenogramele pe care le-a publicat Antena 3, din flagrantul organizat de DNA. În stenograme apar Mircea Băsescu şi Izaura, fiica lui Bercea Mondial.

“În emisiunea de marţi, 24 iunie, începând cu ora 21.30 şi în care s-a u transmis ceea ce postul tv susţine că sunt stenograme din cazul 'Mircea Băsescu – Sandu Anghel', s-au făcut mai multe afirmaţii la adresa preşedintelui României, domnul Traian Băsescu.
Pentru corecta informare a publicului, vă solicităm publicarea precizării domnului preşedinte Traian Băsescu în conformitate cu prevederile legii în vigoare:
'Nu am discutat niciodată cu fratele meu, Mircea Băsescu, despre dosarul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi nu am am primit niciun ban şi niciun bun de la sau în numele lui Sandu Anghel, nici pentru vreo intervenţie de reducere a pedepsei în instanţă, şi nici pentru vreo graţiere.
Întocmai cum nu am primit niciodată niciun ban şi niciun bun de la nimeni pentru a interveni în vreun fel în dosar sau pentru vreo graţiere. De altfel, pedepsele aplicate de instanţele de judecată lui Sandu Anghel şi altor membri ai familiei lui dovedesc că justiţia a funcţionat doar sub imperativul legii'”.


×