x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Five Lives in Iran şi The Counterpart, triumfătoare la DaKINO

Five Lives in Iran şi The Counterpart, triumfătoare la DaKINO

de Ovidiu Ciutescu    |    30 Noi 2008   •   00:00

Documentarul "Five Lives in Iran" de Mohammad Farokhmanesh şi scurtmetrajul "The Counterpart" de Laszlo Nemes au câştigat trofeele celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film DaKINO, care s-a încheiat, sâmbătă seara cu o gală de premiere.



Festivitatea de premiere a festivalului a fost prezentată de Mihaela Rădulescu, amfitrioana evenimentului amintindu-şi că a prezentat gala DaKINO şi în urmă cu 18 ani, când a luat parte la organizarea primei ediţii a acestei competiţii cinematografice. Ea a glumit, spunând că de la prima ediţie a festivalului nu s-a schimbat nimic, întrucât nici în prezent nu există un jingle care să ajute prezentatorul la anunţarea unui premiu, citează Mediafax. Trofeul DaKINO pentru cel mai bun scurtmetraj i-a revenit regizorului Laszlo Nemes din Ungaria, pentru "The Counterpart", o peliculă filmată în România. Filmările la "The Counterpart" s-au finalizat recent, scurtmetrajul obţinând primul premiu la festivalul bucureştean, după cum a spus regizorul, care a primit trofeul de la preşedintele festivalului, Dan Chişu.

Chişu a precizat că trofeul - în formă de cameră de filmat, lucrată în sticlă - a fost realizat, ca la fiecare ediţie DaKINO, de sculptorul Alexandru Ghilduş.Menţiunea specială a juriului de Scurtmetraj ficţiune a fost câştigată de regizorul Hadrian Marcu, pentru filmul "Joi". Distincţia a fost înmânată producătoarei Anca Puiu, de cineaştii Simon Ellis şi Nicolas Engel, membri ai juriului secţiunii Scurtmetraj ficţiune. Totodată, producătorul Andrei Creţulescu l-a anunţat pe câştigătorul Premiului "Alexandru Tatos", Samuel Tilman din Belgia. Tilman a câştigat distincţia pentru filmul său, "Dead End", regizorul primind, în plus, două pelicule semnate de Alexandru Tatos. Premiul "Alexandru Tatos", decernat pentru cel mai bun regizor care semnează un scurtmetraj din competiţie, a fost acordat în premieră la această ediţie DaKINO. Oferirea distincţiei a fost precedată de proiecţia unui film despre regizorul Alexandru Tatos, decedat în ianuarie 1990.

În acelaşi timp, trofeul DaKINO pentru cel mai bun documentar va fi trimis în Germania regizorului de origine iraniană Mohammad Farokhmanesh, pentru pelicula "Five Lives in Iran", după cum au anunţat scriitorul Mircea Cărtărescu, preşedintele juriului secţiunii Documentar, şi actriţa Maria Dinulescu, membră a aceluiaşi juriu. Menţiunea specială în cadrul secţiunii Documentar i-a revenit lui Cătălin Muşat, pentru filmul "Ciobanul zburător". Diploma i-a fost înmânată operatorului Marius Iacob de către membrii juriului, Danielle DiGiacomo şi Petru Mărgineanu. Premiul special pentru cel mai inovativ documentar merge în Ungaria, la regizorul Gyula Nemes, care a prezentat centrul Budapestei de acum 10 ani, cu inundaţii, case de lemn şi evacuări, în pelicula "Lost World". Prezentatorii de televiziune Dani Oţil şi Răzvan Simion i-au înmânat diploma lui Laszlo Nemes - câştigătorul trofeului DaKINO pentru cel mai bun scurtmetraj - întrucât Gyula Nemes nu a fost prezent la eveniment. Totuşi, Laszlo Nemes, care a precizat că nu are nicio legătură cu Gyula Nemes, în ciuda asemănării de nume, a promis că îi va duce acestuia din urmă premiul DaKINO.

Tot în cadrul galei DaKINO, documentarul "Journey of a Red Fridge" (Serbia), de Lucian Muntean şi Natasa Stankovic, care spune povestea incredibilei călătorii a unui tânăr de 17 ani dintr-o localitate din Munţii Himalaya, a obţinut Premiul special Stella Artois. Premiul "Alexandru Sahia" pentru cel mai bun regizor al unui documentar din competiţie a fost câştigat de israelianul Matan Yair pentru filmul "It Is Written in Your ID That I Am Your Father". Emoţionat, regizorul Matan Yair, aflat la primul său film, a primit premiul de la membrii juriului, Leo Soesanto şi Maddalena Mayneri. Mayneri, care este şi preşedinte al Festivalului Internaţional de Scurtmetraj şi Film de Debut Maremetraggio din Trieste (Italia), a anunţat că filmul "It Is Written in Your ID That I Am Your Father" va fi selecţionat în următoarea ediţie a festivalului italian.

Anunţarea premianţilor din secţiunea Documentar a fost precedată de un concert la theremin susţinut de muziciana şi compozitoarea din New York, Dorit Chrysler, care a interpretat, din mişcări ale mâinilor (în realitate cu ajutorul câmpului electromagnetic pe baza căruia funcţionează instrumentul) mai multe compoziţii ce aminteau de ilustraţiile muzicale la filme mystery sau science-fiction. Gala de premiere a fost urmată de proiecţia lungmetrajului "Band's Visit", al israelianului Eran Kolirin, un film despre membrii unei orchestre din Alexandria, care sosiţi în Israel pentru un concert la un centru de cultură arabă, nimeresc în plin deşert, unde trebuie să interacţioneze cu localnicii. Filmul a primit distincţia Un Certain Regard-Coup de Coeur şi Premiul Tinereţii la Festivalul de film de la Cannes, dar şi Premiul Descoperirea Europeană a Anului din partea Academiei Europene de Film.

Cea de-a 18-a ediţie a festivalului DaKINO, desfăşurată în perioada 25 - 28 noiembrie la Bucureşti, a fost dedicată filmelor politice, prin secţiunea paralelă "DaKINO Goes Into Politics". În afara competiţiei, au mai fost proiectate filme cu caracter politic şi social în secţiunile "Români în lume", "Polonia comunistă în documentarele lui Kieslowski" sau seria de documentare "Black Community", dedicată victoriei lui Barak Obama la alegerile prezidenţiale din SUA. Secţiunea "Carte Blanche à la Semaine de la Critique", organizată împreună cu secţiunea Semaine de la Critique a Festivalului de la Cannes, a prezentat de asemenea filme cu un pronunţat accent social-politic din ultima selecţie a festivalului de pe Croazetă.  Directorul festivalului DaKINO a fost anul acesta Cristina Hoffman, responsabilă pe Europa Centrală şi de Est a secţiunii Semaine de la Critique din cadrul Festivalului de la Cannes. Selecţionerul pentru această ediţie DaKINO a fost criticul de film Iulia Blaga.

×
Subiecte în articol: romania film dakino premiul