x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Florin Cîțu: Esența unei măsuri de amânare a ratelor la bancă este cine suportă costul

Florin Cîțu: Esența unei măsuri de amânare a ratelor la bancă este cine suportă costul

08 Apr 2022   •   12:53
Florin Cîțu: Esența unei măsuri de amânare a ratelor la bancă este cine suportă costul

Esența unei măsuri de amânare a ratelor la bancă este cine suportă costul, spune, vineri, Florin Cîțu. Problema, continuă el, este că dobânzile cresc, inflația deja ajunge la două cifre, iar BNR „se pare că încă nu poate să stăpânească fenomenul”.

„Aici, dar dacă este luată această decizie, atunci este luată împreună cu sistemul financiar bancar. Trebuie să știm că toate aceste măsuri reprezintă costuri și esența unei măsuri de amânare a ratelor la bancă este cine suportă costul. Se împarte costul pe cetățeni și pe sistemul bancar, se împarte la 3 și cu statul român?... Eu nu știu dacă băncile pot să amâne împrumuturile fără să facă provizioane, pentru că atunci, în 2020, această decizie a fost la nivelul Uniunii Europene... Dar dacă s-a ajuns la o decizie - și nu am de ce să nu îl cred pe președintele PSD, Ciolacu, că deja e o decizie, atunci oamenii ar trebui să aștepte că de luni această măsură este implementată”, spune fostul premier Florin Cîțu.

El afirmă că nu pot fi ascunse costurile unei astfel de decizii.

„Deci nu pot să ascunzi costurile, cineva le va suporta. Le vor suporta clienții, vor suporta băncile, dar dacă s-au înțeles cu băncile, atunci vor prezenta exact că cumva cine suportă costurile. Dar costurile sunt. Problema este alta, că suntem într-un mediu în care dobânzile cresc și atunci e complicat să spui că amâni ratele pentru 9 luni de zile, când dobânzile cresc de la o lună la alta, Banca Națională tocmai cu dobânzile cu 0, 5 puncte procentuale. Eu cred că va crește acest acest pas, poate nevoie de 0.75, poate 1 data viitoare, când inflația deja ajunge la două cifre și se pare că Banca Centrală încă nu poate să stăpânească fenomenul”, conchide Cîțu.

Reacția fostului premier și lider PNL vine după ce președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus joi că liderii coaliției de guvernare analizează varianta amânării ratelor la bănci. Ciolacu a mai precizat că decizia detaliată va fi prezentată luni de liderii formațiunilor din coaliție.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: florin citu