x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Foarte verde, foarte electoral – Băsescu plantează salcâmi la Udeşti

Foarte verde, foarte electoral – Băsescu plantează salcâmi la Udeşti

de Ovidiu Ciutescu    |    28 Oct 2008   •   00:00

Traian Băsescu a ajuns, marţi dimineaţă, în comuna suceveană Udeşti. Preşedintele se află în Suceava pentru a participa la o acţiune de împădurire în cadrul programului "România prinde rădăcini", informează Mediafax.



În momentul sosirii, prefectul Gheorghe Flutur i-a înfăşurat lui Băsescu, în jurul gâtului, o eşarfă de culoare verde, după care şeful statului a fost întâmpinat cu pâine şi sare şi a primit în dar o ploscă din lemn. La acţiunea de la Udeşti participă peste o mie de voluntari care vor planta 25.000 de puieţi de salcâm pe o suprafaţă de cinci hectare. Printre oficialităţile prezente la Udeşti se numără directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, Dorel Oros, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, eurodeputatul Cătălin Nechifor, deputaţii PDL de Suceava Dumitru Pardău, Eugen Uricec şi Romică Andreica, deputaţii PSD Ioan Stan şi Eugen Bejinariu.

Deputatul PSD Eugen Bejinariu a sosit la acţiunea de marţi dimineaţă, de la Udeşti, cu o pisică de culoare maro în braţe, spunând că a venit să le arate pisica celor de la PDL, care ar încerca să transforme într-o manifestare electorală astfel de acţiuni. Printre participanţi se mai află cântăreaţa de muzică populară Sofia Vicoveanca şi actorul Alexandru Arşinel, ambii fiind prezenţi la acţiune ca "oameni ai locului". Acţiunea de plantare a început în jurul orei 9.30, înaintea sosirii şreşedintelui Traian Băsescu, pe tulpina fiecărui puiet fiind legată câte o plăcuţă cu numele persoanei care l-a plantat. Acţiunea de împădurire a unei suprafeţe de teren în cadrul programului "România prinde rădăcini" are loc în comuna suceveană Udeşti, în locul numit "Oadeci" şi este organizată de Consiliul Judeţean (CJ) Suceava şi primăriile Suceava şi Udeşti, împreună cu Regia Naţională a Pădurilor- Romsilva.

×
Subiecte în articol: romania udeşti ude