x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Francezii vor medici din România

Francezii vor medici din România

11 Mar 2010   •   00:00

Spitale şi mici localităţi franceze ajung să plătească între 5.000 şi 40.000 de euro unor agenţii de recrutare pentru a le găsi un medic. Pentru a găsi "perla rară", agenţiile se îndreaptă mai ales spre România, Bulgaria, Polonia şi Ungaria, scrie La Croix.

La 1 ianuarie 2009, în Ordinul medicilor din Franţa figurau ca înscrişi 1.063 de medici români, dintre care 70% femei. Aceasta nu reprezintă însă cifra totală a medicilor români care lucrează în Franţa, deoarece înscrierea în Ordin nu e obligatorie.

Nu pentru toate satele franceze venirea unui medic român a fost mană cerească. "Am senzaţia că anumiţi medici români sunt obişnuiţi să lucreze într-un sistem de stat, de funcţionariat. Şi că nu calculează întotdeauna bine caracteristicile unei profesii liberale, unde nu trebuie să stai să numeri orele lucrate", a declarat Gérard Feuillette, primarul satului Sebancourt. Afirmaţii care au deranjat-o pe medicul Olga Dajmo.

"Mi-au spus că zona duce lipsă de medici, dar când am ajuns acolo, nu aveam, în medie, decât trei pacienţi pe zi. Am vorbit cu colegi români care trecuseră prin situaţii asemănătoare. Odată ajunşi, medicii locali nu le mai lasă decât foarte puţini pacienţi", a explicat Olga Djamo de ce a părăsit un cabinet dintr-un sat francez, pentru a se muta într-o altă comunitate, unde are, în medie, 17 pacienţi pe zi.

Deşi spitalele mari par locurile în care medicii români se integrează mai repede, sunt şi cazuri în care aceştia, în ciuda calificării, nu se descurcă pentru că în ţară nu au putut practica pe aparatură de genul celei deţinute de spitalele franceze. (C.P.)

×
Subiecte în articol: politic