Gala Gopo, care a avut loc luni seară, la Opera Naţională din Bucureşti, a avut doi mari câştigători - "Toată lumea din familia noastră", de Radu Jude, care a primit, printre altele, premiile pentru regie şi cel mai bun film, şi "Undeva la Palilula", ce şi-a adjudecat toate trofeele tehnice.
Absenţa de la eveniment a lui Cristian Mungiu, care a cerut ca filmul produs şi regizat de el "După dealuri" să nu fie luat în considerare pentru ediţia din acest an a premiilor Gopo, nu a rămas neremarcată de unii dintre câştigători. Astfel, regizorul Gabriel Achim, care a câştigat premiul pentru debut, pentru primul său lungmetraj, "Visul lui Adalbert", i-a mulţumit lui Cristian Mungiu, a cărui retragere, a spus acesta, a contribuit în parte la câştigarea acestui trofeu.
Şi producătoarea filmului "Toată lumea din familia noastră", Ada Solomon, la ridicarea trofeului pentru cel mai bun scenariu - care avea să fie primul în seria de premii câştigate de filmul lui Radu Jude - a făcut referire la absenţa lui Mungiu din lista de nominalizaţi: "Eu aş fi fost şi mai fericită dacă această competiţie ar fi fost completă".
Cele două titluri care şi-au împărţit "partea leului" în ceea ce priveşte premiile au fost "Toată lumea din familia noastră" şi "Undeva la Palilula", debutul lui Silviu Purcărete în lungmetraj. Dacă "Toată lumea din familia noastră" a câştigat majoritatea premiilor din a doua jumătate a galei, "Undeva la Palilula" a dominat premiile tehnice.
Citeste articolul complet, aici.